Cunoaștem deja că majoritatea relațiilor încep cu entuziasm, conexiuni puternice și dorința autentică de a construi ceva frumos împreună. Să nu uităm de fluturii din stomac și de promisiunile de a construi o familie frumoasă și numeroasă.
Dar ce se întâmplă când lucrurile încep să se schimbe, iar relația, care odată îți aducea bucurie, devine o sursă de stres? Această tranziție nu se întâmplă peste noapte. Totul e un proces subtil care, de multe ori, scapă de sub control.
Ne iubim sau ne chinuim?O relație toxică nu înseamnă neapărat lipsa iubirii, ci faptul că ea este tulburată de factori precum nesiguranțele personale, controlul exagerat, lipsa comunicării sănătoase sau așteptările nerealiste. Relația în sine aduce mai multă suferință decât satisfacție.
Toxicitatea unui dintre parteneri poate să pornească din nesiguranțe, lipsă de comunicare sau chiar din așteptările nerealiste pe care le punem asupra celuilalt.
Un alt factor care poate transforma iubirea sinceră într-una toxică este controlul. La început, poate părea „dragoste grijulie” când unul dintre parteneri începe să vrea să știe tot: unde ești, cu cine, ce faci. Dar când grija devine gelozie extremă sau nevoia constantă de validare, lucrurile alunecă într-o zonă periculoasă. Toxicitatea intră în scenă când unul dintre parteneri simte nevoia să domine sau să controleze, sub pretextul iubirii.
Nevoia de a-l „repara” pe celălalt
Inițial, dorința de a-l repara pe celălalt este îmbrăcată frumos, sub pretextul că-l ajuți – să-l faci pe celălalt mai încrezător, mai organizat, mai „bun”. Însă iubirea nu ar trebui să fie un proiect de renovare. Când ajungi să te simți mai mult un profesor sau un salvator decât un partener egal, relația începe să se dezechilibreze și problema este la tine nu la partener. Și din acest dezechilibru poate apărea tensiunea toxică.
Iar atunci când lucrurile rămân nespuse, când teama de ceartă te face să eviți subiectele dificile sau când tăcerea devine o armă, relația începe să se deterioreze. Dacă nu te simți în siguranță pentru a vorbi deschis despre ce simți sau ce te deranjează, iubirea aceea sinceră începe să piardă din autenticitate și poate aluneca în toxicitate.
Se poate salva o relație care tinde să devină toxică?
O relație poate fi „salvată” dacă ambii parteneri sunt dispuși să recunoască problemele și să lucreze împreună pentru a repara ce s-a stricat. Conștientizarea e primul pas. Apoi urmează comunicarea sinceră, stabilirea unor limite sănătoase și, dacă e nevoie, apelarea la ajutorul unui terapeut. Iubirea sinceră are nevoie de respect, răbdare și spațiu pentru ca fiecare să rămână el însuși. În felul acesta, toxicitatea nu își va face loc în relație. Așa că, dacă simți că iubirea ta e pe un drum greșit, trage frâna de mână și revino la ce contează cu adevărat: conexiunea autentică dintre voi.
Citește mai multe despre relațiile toxice pe Libertatea.ro