Numeroase alimente pot încetini sau pot anula efectul medicamentelor. Cere întotdeauna sfatul medicului care ți le prescrie pentru a lua medicamentele în mod corect. De cele mai multe ori, medicamentele se pot lua cu apă sau cu lapte. Dar sunt situații în care laptele sau iaurtul au efecte nedorite asupra unor tratamente de lungă durată.
Te doare stomacul după ce iei medicamente? Bea lapte sau iaurt, ar fi povața oricărei bunici. Este adevărat că laptele îndulcește gustul amar după ce iei pastile, iar kefirul sau iaurtul ameliorează durerile de stomac și balonarea cu care ne confruntăm când luăm tratamente pe termen lung.
Dar tot mai multe studii arată că unele medicamente nu mai au efectul așteptat, dacă sunt luate cu lapte sau iaurt. Pe lângă acestea, există o listă lungă de alimente și băuturi care pot anula sau diminua efectele unor medicamente.
Medicamentele pentru tiroidă
Afecțiunile glandei tiroide au o incidență crescută în România. Deficitul de iod este o cauză importantă a bolilor tiroidiene, potrivit statisticilor oficiale. La această problemă se adaugă stresul și suprasolicitarea, care declanșează una dintre cele mai întâlnite disfuncții ale tiroidei și anume hipotiroidia, boală caracterizată prin faptul că tiroida nu mai reușește să producă suficienți hormoni specifici. Peste 7 sute de mii de români suferă de boli ale tiroidei și sunt nevoiți să ia pastile zi de zi.
Pacienții știu deja că medicamentele pentru tiroidă se iau pe stomacul gol, inclusiv levothyroxina. Este foarte important pentru ei ca substanțele active din medicamente să fie absorbite integral și nu este recomandat să ia masa imediat înainte de a lua aceste medicamente.
Totodată medicamentele pentru tiroidă se înscriu pe lista cu medicamente care nu se iau niciodată cu lapte sau iaurt. Un studiu din anul 2018 a demonstrat că sărurile minerale din lapte și iaurt, în mod deosebit calciul, împiedică absorbția de levothyroxină. În urma acestui studiu, Administrația Federală a Medicamentelor din SUA a recomandat ca pacienții cu boli tiroidiene să aștepte patru ore înainte de a consuma produse lactate după administrarea medicamentelor de tiroidă.
Unele medicamente antibiotice

Toate infecțiile bacteriene grave sunt tratate cu antibiotice. Acestea reprezintă o clasă de medicamente foarte largă, care acționează asupra a sute de tipuri de bacterii și agenți patogeni. În ultimii ani a devenit tot mai evident faptul că bacteriile evoluează rapid și devin rezistente la tratamente, drept urmare antibioticele sunt prescrise cu multă atenție și se iau pe perioade scurte de timp. Trebuie să reții faptul că antibioticele nu trebuie luate niciodată după ureche sau după sfaturi găsite pe internet. Ele nu au efecte asupra virusurilor care provoacă gripe și viroze de sezon. Ele sunt de ajutor doar în cazul infecțiilor și sunt numeroase cazurile în care tratamentele cu antibiotice administrate corect salvează vieți.
Dacă te confrunți cu o infecție pentru care ai primit tratament cu antibiotice, evită să iei pastilele cu lapte sau iaurt. Sărurile de calciu din lapte pot împiedica absorbția completă a antibioticelor, iar aceste medicamente nu vor mai avea efectul scontat sau efectul rapid pe care mizează medicul.
Spre exemplu, un studiu recent citat de Live Science, a arătat că atunci când ciprofloxacina este luată cu lapte, nivelurile medicamentului în sânge sunt cu aproximativ 30 – 36% mai mici decât atunci când este administrată cu apă. Acest antibiotic este folosit pentru a trata o gamă largă de boli, de la pneumonie, la infecțiile urinare și gonoree.
Avertismentul medicilor nu prevede toate clasele de antibiotice. Conform stdiului este vorba doar de clasele tetraciclinelor și fluorochinolonelor. Interacțiunea dintre sărurile de calciu din lapte și medicamente nu afectează toate antibioticele, au ținut să sublinieze cercetătorii.
Suplimentele cu fier
Mulți pacienți primesc suplimente cu fier pentru tratarea anemiei, o afecțiune care le pune viața în pericol deoarece organismul nu produce suficiente globule roșii. În formele severe pot fi necesare perfuzii, însă de cele mai multe ori tratamentul începe cu administrarea de fier pe cale orală. Cercetările arată că fierul se absoarbe cel mai bine pe stomacul gol, însă poate provoca dureri abdominale sau disconfort.
Nu de puține ori, mamele oferă copiilor suplimente cu fier împreună cu lapte sau iaurt tocmai pentru că cei mici au probleme cu stomacul din cauza fierului. În plus, suplimentele cu fier constipă, iar iaurtul ar ajuta la o digestie mai bună.
Cine are probleme cu stomacul și constipația din cauza suplimentelor cu fier, mai bine consumă multe supe și salate de legume suculente, decât lapte sau iaurt. Lactatele, fiind bogate în calciu, vor reduce absorbția fierului în organism. Se recomandă să aștepți cel puțin două ore după ce ai luat aceste suplimente și abia apoi să consumi lactate.
Medicamentele pentru osteoporoză
Osteoporoza afectează frecvent persoanele vârstnice, mai ales femeile, prin fragilizarea treptată a oaselor și creșterea riscului de fracturi. Bifosfonații sunt medicamente utilizate pentru întărirea oaselor, însă absorbția lor poate fi influențată de calciu. Produsele lactate sau băuturile fortificate cu calciu, precum anumite sucuri de portocale, pot reduce eficiența acestor tratamente. De aceea, este indicat să eviți consumul de lactate cu câteva ore înainte și după administrarea medicamentelor pentru osteoporoză.
Suplimentele cu litiu
Sărurile de litiu sunt folosite pentru a controla episoadele maniacale din cadrul tulburării bipolare și, uneori, sunt prescrise și pentru alte afecțiuni psihiatrice, precum depresia sau schizofrenia. Administrarea îndelungată poate favoriza acumularea de calciu în organism. Dacă urmezi un tratament cu litiu, este important să discuți cu medicul despre necesitatea reducerii sau ajustării consumului de lactate.
Medicația pentru infecția cu HIV
Persoanele care trăiesc cu HIV urmează, de regulă, terapii combinate pentru a controla infecția, iar unele dintre aceste medicamente pot fi utilizate și în scop profilactic după expunerea la virus. Interacțiunile alimentare pot varia în funcție de schema terapeutică, motiv pentru care recomandările individuale ale medicului sunt esențiale. S-a observat în mai multe rânduri că unele tratamente pentru HIV nu mai au același efect, dacă sunt consumate cu lapte. De aceea, este bine să ceri mai multe lămuriri medicului curant.
Laxativele
Sunt persoane care iau frecvent laxative, deoarece au probleme complexe cu digestia sau un deficit de enzime care ajută eliminarea deșeurilor. Dar laxativele nu trebuie luate cu lapte sau cu iaurt, deși lactatele ar putea ajuta digestia. În realitate, tot calciul din lapte este de vină. Acesta poate diminua efectele laxativelor, de aceea nu se recomandă să consumi niciun fel de lactate când iei laxative. De ajutor sunt doar compoturile, supele, ciorbele și preparatele cu legume bogate în fibre.
Alte alimente care pot interfera cu medicamentele

Grapefruitul
Sucul de grapefruit poate modifica absorbția intestinală a peste 50 de medicamente, printre care carbamazepina, carvedilolul, simvastatina sau felodipina. Consumul său poate crește sau reduce efectele tratamentelor, motiv pentru care este recomandată prudență atunci când urmezi o terapie ce include astfel de medicamente. Statinele, prescrise frecvent pentru controlul colesterolului, se numără pe lista de medicamente care interferează cu sucul de grepfruit. Acestea sunt medicamente eficiente care scad colesterolul în exces. Consumul de suc de grepfruit sau grepfruit proaspăt crește cantitatea de statine din sânge și provoacă apariția efectelor secundare ale acestor medicamente. Efectele secundare ale statinelor includ dureri musculare și anomalii hepatice (niveluri ridicate ale transaminazelor).
Ciocolata neagră
Ciocolata neagră poate diminua eficiența medicamentelor folosite împotriva insomniilor și, în același timp, poate potența efectul medicamentelor cu acțiune stimulatoare. De aceea, este bine să evaluezi consumul înainte de administrarea tratamentului.
Suplimentele cu fier
Fierul provenit din alimente precum spanacul, kiwi sau citricele, dar și din suplimente, poate modifica pH-ul gastrointestinal și poate forma complexe insolubile cu anumite medicamente. Această interacțiune poate reduce absorbția penicilinelor, antidepresivelor sau terapiilor hormonale. Înainte de a începe o cură de multivitamine, este esențial să discuți cu medicul dacă urmezi deja un tratament medicamentos.
Ginsengul
Ginsengul poate reduce efectele warfarinei și poate crește riscul de sângerări interne, mai ales dacă este asociat cu adrenalină, aspirină sau antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul și naproxenul. Planta poate provoca, de asemenea, dureri de cap, tulburări de somn, hiperactivitate și nervozitate.
Sunătoarea
Deși este cunoscută ca remediu natural pentru stres, sunătoarea poate scădea eficacitatea unor medicamente, inclusiv a celor pentru scăderea colesterolului sau pentru tratarea anumitor afecțiuni cardiace. Interacțiunile ei sunt puternice, motiv pentru care administrarea necesită atenție.
Ginkgo biloba
Extractele standardizate de Ginkgo biloba sunt folosite pentru susținerea memoriei, reducerea simptomelor de hipertensiune, tinitus sau pentru ameliorarea unor tulburări cognitive. Studiile arată însă că planta poate slăbi efectele carbamazepinei și acidului valproic și poate interacționa cu anticoagulantele, ibuprofenul sau omeprazolul, influențând eficiența tratamentelor.
Cafeaua
În timpul tratamentului medicamentos trebuie evitat consumul în exces de cofeină, deoarece ea însăși este o substanță cu proprietăți stimulatoare: crește tensiunea arterială, frecvența cardiacă și respiratorie. Evitați consumul de cafea atunci când luați: somnifere sau medicamente care combat anxietatea, aspirina sau adrenalina.
Alcoolul și insulina
O băutură alcoolică poate crește sau prelungi efectele insulinei, situație care duce astfel la hipoglicemie deoarece scade prea mult zahărul din sânge. Efectul alcoolului poate dura între 8 și 12 ore. Simptomele de hipoglicemie includ nervozitate, transpirații, tremurături, foame intensă, slăbiciune, palpitații, confuzie sau somnolență. În cazurile extreme se instalează coma.

