Invitată în emisiunea Fresh by Unica, Ioana State ne-a vorbit deschis despre multe subiecte sensibile din viaţa ei, printre ele numărându-se relațiile amoroase și schimbările prin care trece după ce a slăbit 20 de kilograme în mai puțin de un an. Cu sinceritatea care a consacrat-o, actrița și comedianta a explicat de ce nu a fost niciodată o femeie „cu relații multe”, ce a învățat despre ea însăși și cum reacționează acum în fața comentariilor primite după transformarea fizică.
„Relații nu prea am avut”
Întrebată despre viața ei sentimentală, Ioana State a recunoscut fără ocolișuri că nu are un istoric bogat de relații. Departe de a pune lipsa relațiilor pe seama unei probleme personale, actriţa ne-a explicat că, în realitate, nu a fost complet deschisă emoțional.
„Mi-am dat seama că nu am fost deschisă. Asta a fost problema”, ne-a mărturisit ea, povestind că a ajuns la această concluzie în timp, etapizat.
Ascensiunea profesională a jucat un rol major în acest proces. Ioana State a început stand-up-ul în jurul vârstei de 26 de ani, iar viața ei s-a umplut rapid de proiecte, spectacole și activități.
„Viața mea a devenit din ce în ce mai plină, din ce în ce mai complexă, iar pe mine o relație m-ar fi ținut cu frâna de mână trasă”, ne-a mai explicat ea, adăugând că, pur și simplu, în acele momente, o relație nu era o prioritate reală.
<div itemscope itemtype=”http://schema.org/VideoObject”><meta itemprop=”uploadDate” content=”2025-12-17EET05:55:33+0200″ /><meta itemprop=”name” content=”Ioana%20State%20-%20emisiune%20integral%C4%83%20-%20Fresh%20by%20Unica” /><meta itemprop=”description” content=”” /><meta itemprop=”thumbnailUrl” content=”https://videocms.ringier.ro/uploads/2025/12/ioana-state-1.png” /><meta itemprop=”contentUrl” content=”https://player.libertatea.ro/ringiervideo/player8.php?width=100%25&stream=/uploads/tx_lsuvideo/16122025-fresh-by-unica-ioana-state-site-1.mp4&autostart=1&mute=1&image=2025/12/lg-ioana-state-1.png”/><script id=”video_insert_29466″ src=”https://videocms.ringier.ro/iframe/29466″></script></div>
Încercări, dezamăgiri și lecții asumate
Chiar dacă nu a avut relații oficiale, Ioana State nu neagă că au existat tentative și începuturi. Un astfel de episod a implicat o persoană care, în realitate, nu era disponibilă emoțional, fiind încă legată de o relație anterioară.
„Nici nu vreau să sune greșit, ca și cum aș aluneca în clișeul acela că mă ocup de carieră și nu… Nu. Viață personală am avut. Am avut încercări. Adică am fost deschisă să cunosc oameni. Dar, probabil, pentru că nu eram pregătită, m-am uitat doar la persoane nepotrivite pentru mine. Nu că erau oamenii răi sau nașpa, ci nepotrivite pentru mine. Știi?
Adică am avut, am fost, să zic așa, îndrăgostită de cineva. Un început de relație, o încropeală. A fost totul ok, a părut aparent ok, după care, de fapt, acea persoană era într-un moment nou cu o altă relație și s-a împăcat cu fosta.
Și atunci nu era că eram eu problema, că nu sunt suficient de bună. Mi-am pus întrebări dacă el era suficient de bun pentru mine. N-a fost ceva public, nu m-am expus niciodată, deci nu e ca și cum mi-e aiurea să vorbesc despre asta, pentru că nu nominalizez, nu e vreo relație. Da, e o experiență, dar nu e o relație de care să știe oamenii sau ceva.
Nu prea știu oamenii despre vreo relație a mea, pentru că n-am avut. Și atunci am înțeles, apropo de te sperii de om sau de situație. Da, poate că el n-a fost destul de sincer încât să-mi spună: Știi, am sentimente care mocnesc pentru o persoană și nu sunt total disponibil emoțional”, ne-a mai spus Ioana State.
Deși recunoaște că lipsa sincerității a fost un act de trădare, Ioana spune că poate înțelege mecanismele emoționale din spatele unei astfel de situații. Cu toate acestea, ea subliniază clar că nu ar fi putut intra într-o relație fiind îndrăgostită de altcineva.
Dorința de familie și „folderul emoțional gol”
Unul dintre cele mai emoționante momente ale discuției a fost atunci când Ioana State a vorbit despre dorința de a deveni mamă.
„Simt că sunt făcută să fiu mamă”, a spus ea, mărturisind că iubește copiii și că acesta este, poate, singurul regret real legat de faptul că nu are încă un partener stabil.
În același timp, actrița vede și un avantaj major în parcursul ei: lipsa unui bagaj emoțional toxic. Cât despre partenerul ideal, Ioana nu are pretenții absurde. Își dorește un bărbat cu care să poată construi o relație reală, bazată pe comunicare, chimie, dar și sinergie. „Micul dejun trebuie să-l meriți”, a spus ea, într-o notă amuzantă, subliniind că nu caută doar atracție de moment.
După ce a slăbit 20 de kilograme: „Oprește-te! Nu mai ai farmec!”
Un alt subiect intens discutat a fost transformarea fizică prin care a trecut Ioana State. În primăvara acestui an, artista cântărea 96 de kilograme și se afla în zona de preobezitate. Criticile nu au lipsit nici atunci, mai ales în contextul aparițiilor publice și al unui reality show.
În aproximativ 9 luni, Ioana a slăbit 20 de kilograme, iar procesul a fost unul gradual, cu perioade de stagnare. Însă reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară.
„Vai, dar oprește-te! Îmi plăcea mai mult de tine înainte! Nu mai ai niciun farmec!”, sunt doar câteva dintre comentariile primite.
Citeşte şi: Ioana State a slăbit 20 de kilograme în doar câteva luni. Cum a reușit: „Secretul de data asta a fost altul”
Paradoxal, spune Ioana, aceste reacții au durut mai mult decât jignirile de dinainte.
„Dovedește că oamenilor, orice le faci, oricum nu le convine”, a concluzionat ea, punctând ipocrizia și standardele imposibile impuse femeilor.
Ioana State a învățat, poate mai mult ca oricând, că validarea nu trebuie să vină din exterior. „Eu nu sunt pe internet ca să fiu frumoasă, grasă sau slabă. Sunt acolo să arăt ce fac”, a spus ea, explicând că rețelele sociale sunt, pentru ea, un instrument profesional.
La Fresh by Unica, Ioana State a abordat mai multe subiecte sensibile, de la relațiile amoroase și dorința de a avea o familie, până la transformarea fizică și presiunea comentariilor din mediul online. Cu sinceritate și asumare, actrița a transmis un mesaj simplu, dar puternic: indiferent ce alegi să faci cu viața ta, vor exista mereu voci care vor comenta, însă important este să rămâi fidel propriului drum.
Sursa foto: Instagram şi Ringier.ro

