JO petrece fiecare Crăciun alături de familie, de părinți, soră și bunici, și nici anul acesta nu face excepție. Cei care o apreciază pot petrece seara dintre ani alături de ea la „Revelionul cel mai nebun de la Antena 1”, pe 31 decembrie, de la ora 20:00. Într-un interviu pentru Unica.ro, artista ne-a oferit detalii din culisele filmărilor ediției speciale. Descoperă în rândurile de mai jos ce a spus despre Ruby.
JO, dezvăluiri din culisele sărbătorilor de iarnă și filmărilor pentru „Revelionul cel mai nebun de la Antena 1”












Televizoarele vor sta pornite pe 31 decembrie, de la ora 20:00, când „Revelionul cel mai nebun de la Antena 1” va aduce în fața telespectatorilor momente umoristice, tarafuri live, momente de musical, colaje surprinzătoare și dansuri care îi vor ridica atât pe cei din platou, cât și pe cei de acasă, în picioare.
Petrecerea nu va putea fi ratată, căci surprizele și premierele nu vor lipsi, iar distracția este garantată! Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Nea Mărin, Sonny și Rikito sunt cei care se vor asigura că totul ne merge bine și în următorul an, iar invitații, printre care se numără și JO, vor aduce veselia și voia bună, pe Antena 1 și AntenaPLAY!
Descoperă în interviul de mai jos cum arătau sărbătorile de iarnă pentru JO în copilărie, dar și cum s-a înțeles cu ceilalți invitați de la „Revelionul cel mai nebun de la Antena 1”.
Cum arată sărbătorile de iarnă ideale pentru tine? Ce planuri ai pentru acest an, de Crăciun și Anul Nou?
Ca în fiecare an, stau acasă cu familia. Mă duc la ai mei, stau cu bunicii, cu sora, cu prietenii de familie. Așa arată sărbătorile ideale și asta fac în fiecare an.
Ce tradiții de sărbători respecți și de unde le-ai preluat?
Nu prea suntem noi cu tradițiile. Facem masă mare, mâncăm mult, ne distrăm, petrecem timp împreună.
Cum arătau sărbătorile pentru tine, în perioada copilăriei?
Mi se părea că e totul cald și bun. Era totul extraordinar de bine și frumos.
Obișnuiești să-ți faci rezoluții pentru noul an? Ce îți propui în general?
Să știi că nu prea mi-am făcut rezoluții până acum, dar de fiecare dată pe 31 zic că fac anumite lucruri. Încep o listă, dar parcă niciodată nu mi s-a părut că se întâmplă exact ce îmi doresc. Rezoluțiile sunt în suflet și în fiecare an știu ce vreau să ating, dar atât.
Citește și: JO Ioana Anuța, despre cel mai frumos cadou pe care îl primea, în copilărie, de Paște: „Timpul pe care îl petreceau părinții cu noi” / Exclusiv
<div itemscope itemtype=”http://schema.org/VideoObject”><meta itemprop=”uploadDate” content=”2025-12-17EET05:55:33+0200″ /><meta itemprop=”name” content=”Ioana%20State%20-%20emisiune%20integral%C4%83%20-%20Fresh%20by%20Unica” /><meta itemprop=”description” content=”” /><meta itemprop=”thumbnailUrl” content=”https://videocms.ringier.ro/uploads/2025/12/ioana-state-1.png” /><meta itemprop=”contentUrl” content=”https://player.libertatea.ro/ringiervideo/player8.php?width=100%25&stream=/uploads/tx_lsuvideo/16122025-fresh-by-unica-ioana-state-site-1.mp4&autostart=1&mute=1&image=2025/12/lg-ioana-state-1.png”/><script id=”video_insert_29466″ src=”https://videocms.ringier.ro/iframe/29466″></script></div>
Ce a spus JO despre Ruby
De ce ar trebui cei de acasă să fie cu ochii pe Revelionul cel mai nebun?
Pentru că suntem niște nebuni, ne distrăm, e super drăguț!
Cum ți se pare atmosfera de la filmări? Cum te înțelegi cu ceilalți invitați?
Foarte bine mă înțeleg cu toată lumea! Cea mai mare fericire este că m-am întâlnit cu Ruby. Noi ne iubim foarte mult, dar nu prea avem timp să ne vedem. Când avem treabă împreună suntem cele mai fericite!
Un mesaj pentru cei de acasă, cu ocazia finalului de an.
La mulți ani! Să aveți căldură și lumină în suflet, să stați cât mai aproape de cei dragi, de cei pe care îi iubiți. Încercați să faceți bine pentru a vă fi bine!
Foto: Antena 1

