Irina Loghin continuă să impresioneze prin vitalitatea ei la 87 de ani, iar secretul nu stă în tratamente costisitoare sau diete complicate, ci într-un stil de viață pe care îl respectă cu strictețe de peste patru decenii. Artista a vorbit deschis despre rutina ei zilnică, despre alimentația care o menține în formă și despre modul în care a reușit să fenteze trecerea timpului.
Mișcarea zilnică, „sfântă” pentru Irina Loghin
Pentru îndrăgita interpretă de muzică populară, activitatea fizică este fundamentul unui corp sănătos și al unei minți echilibrate. Ea spune că nu a renunțat niciodată la sport, indiferent de vârstă.
„Fac multă mișcare, foarte multă mișcare, zi de zi. Am spus-o și o repet. Să vă intre în cap, scumpe doamne, mișcarea este sfântă, pentru a te menține într-un fel sănătos”, a declarat artista, potrivi click.ro.
Chiar dacă simte trecerea anilor, Irina Loghin continuă să alerge câțiva kilometri în fiecare zi, așa cum o face încă din tinerețe.
Alimentația fără carne, un obicei de peste 40 de ani
Un alt pilon al stilului ei de viață este dieta bazată pe legume, crudități și preparate ușoare. Artista a renunțat complet la carnea roșie în urmă cu mai bine de patru decenii.
„De obicei, eu nu gătesc porc. Carnea este departe de mine, am renunțat la carne. De vreo 40 și ceva de ani nu mai consum carne”, a spus ea.
Foarte rar consumă piept de pui, și doar atunci când nu are alternativă, în deplasări. Acasă, însă, meniul ei este unul simplu și sănătos: sarmale de pește, salate, crudități și ghiveciuri de legume.
Citeşte şi: Matilda Pascal‑Cojocărița este din nou bunică, la 67 de ani. Nora sa, Georgiana Păduraru, a adus pe lume o fată de Dragobete. „Viața ne-a dăruit un miracol!”
Citeşte şi: Un fost concurent de la Casa Iubirii va deveni tătic. El și partenera lui au făcut marele anunț: „1+1=3”
Citeşte şi: Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
„Pe masă aveam și nelipsitele sarmale de pește. Pentru restul familiei fac și de porc, dar eu cu Irinuca nu servim din astea. Ne simțim bine cu ale noastre cu care ne-am învățat de zeci de ani”, a explicat artista.












Ritualul de dimineață: ceaiul de cătină
Irina Loghin începe fiecare zi cu un preparat pe care îl consideră esențial pentru sănătatea ei: ceaiul de cătină făcut în casă.
„Eu în fiecare dimineață beau un ceai de cătină. O dau prin blender, o strecor și beau un pahar de cătină și acum m-am învățat cu el. Cătina este cea mai bună”, a mărturisit ea.
Pentru artistă, alimentația naturală este cheia unui organism puternic și a unei apariții mereu proaspete.
Tratamente naturiste, nu operații estetice
Deși arată cu mult mai tânără decât vârsta din buletin, Irina Loghin spune că nu a apelat la intervenții estetice. Preferă metodele naturale și un stil de viață echilibrat.
„Nu prea am fost adepta operațiilor estetice, ci m-am bazat mai mult pe tratamente naturiste și un stil de viață sănătos”, a spus artista.
Pentru ea, menținerea nu este doar o chestiune de imagine publică, ci o responsabilitate personală.
„Nu este important să te menții numai pentru fani, ci și pentru tine, ca femeie, ca soție, ca mamă”, a completat ea.
Foto – Facebook

