Ce salariu avea Gabriela Cristea când lucra la Pro TV: „În ’94-’95 era o avere”

Distribuie articol

Gabriela Cristea își amintește cu emoție de primul salariu de la Pro TV. Fosta prezentatoare TV a dezvăluit ce sumă uriașă pentru acele vremuri câștiga în perioada ’94-’95, dar și cum lipsa educației financiare i-a schimbat parcursul.

Ce salariu avea Gabriela Cristea când lucra la Pro TV

Gabriela Cristea își amintește cu emoție de începuturile carierei sale în televiziune, când a semnat primul contract important cu Pro TV. Salariul pe care l-a primit atunci, în anii ’90, a fost o surpriză uriașă, într-o perioadă în care industria media din România era încă la început. Invitată în podcastul Ioanei Ginghină, vedeta a împărtășit detalii despre acea etapă definitorie din viața sa. Suma care i-a fost oferită la acea vreme i-a depășit cu mult așteptările.

„Când m-am angajat la ProTV, aveam 1000 de dolari. Și eu am semnat, înțelegi, când a venit Boncea, m-am întâlnit cu Boncea atunci și mi-a zis, nu m-a întrebat cât vrei. Mi-a zis, atâta îți dau. Deci eu nici nu visam vreodată, înțelegi, la banii ăștia. Și am zis, da, am semnat acolo, am făcut actele tot pentru contabilitate și oricum nu credeam că iau atâția bani. Înțelegi?”, a mărturisit Gabriela Cristea.

Pentru vedetă, salariul de 1000 de dolari lunar în anii 94-95 era o adevărată avere. Gabriela recunoaște că momentul în care și-a văzut primul salariu a fost unul marcant și că, la început, entuziasmul a fost mai presus de chibzuința financiară: „Și când am văzut eu câți bani mi-au dat, wow! Deci cred că am făcut cinste tuturor prietenilor. Pentru că 1000 de dolari în ’94-’95 era o avere”.

Citește și: Ce spune Maria Constantin despre Gabriela Cristea, la 9 ani de la scandalul cu Marcel Toader, cel care le-a fost soț: „Plângeam și mă zbăteam de ceasul morții”

<div itemscope itemtype=”http://schema.org/VideoObject”><meta itemprop=”uploadDate” content=”2026-03-5EET02:00:35+0200″ /><meta itemprop=”name” content=”Ce%20%E2%80%9Eritual%E2%80%9D%20a%20respectat%20Lidia%20Buble%20%C3%AEnainte%20de%20concertul%20de%20la%20Sala%20Palatului%20%2F%20Loredana%2C%20Iulia%20Albu%2C%20Mirabela%20Dauer%20%2F%20Laura%20Cosoi” /><meta itemprop=”description” content=”” /><meta itemprop=”thumbnailUrl” content=”https://videocms.ringier.ro/uploads/2026/03/5-stiri-mondene-04-03-2026thumb-site.jpg” /><meta itemprop=”contentUrl” content=”https://player.libertatea.ro/ringiervideo/player8.php?width=100%25&stream=/uploads/tx_lsuvideo/5-stiri-mondene-04-03-2026.mp4&autostart=1&mute=1&image=2026/03/lg-5-stiri-mondene-04-03-2026thumb-site.jpg”/><script id=”video_insert_30490″ src=”https://videocms.ringier.ro/iframe/30490″></script></div>

În ce regretă că nu a investit bani la acea vreme

Totuși, lipsa educației financiare și deciziile imature au făcut-o pe vedetă să rateze oportunități care ar fi putut să-i schimbe viața. Gabriela povestește cum a ignorat sfatul unui prieten, analistul economic Radu Soviani, când acesta i-a sugerat să investească într-un teren ieftin din Floreasca.

„Și, din păcate, noi n-aveam educația financiară. Uite, mi-aduc aminte de… Soviani, care este un analist economic foarte bun. Am fost coleg cu el la B1 și erau niște terenuri de vânzare undeva în Floreasca. Și erau 14 dolari metru pătrat. Și mi-a zis Soviani atunci, eram prieteni și mi-a zis, haide mă, pune și tu, uite, dă-mi salariul tău pe o lună să-ți cumpăr eu niște terenuri. Pleacă mă de aici, tu nu vezi că e o dărăpănătură, nu vreau eu mă așa, eu am de cumpărat bluzițe, rochițe, înțelegi?”, a povestit Gabriela.

Astăzi, Gabriela privește în urmă cu regret, conștientă că acele investiții ar fi putut să o transforme într-o milionară. „Și el mi-a zis, băi, e de investit acolo, dacă investești… îți dai seama, eram milionăreasă acum. Da. Nu aveam educație financiară”, a mai spus.

„Noi nu întrebam, cu cât mă plătești? Îți plăcea să faci și te duceai”

În anii de început, televiziunea românească era mai mult despre pasiunea pentru muncă și energia creativă, decât despre câștiguri financiare. Gabriela Cristea explică că banii nu erau o prioritate, iar entuziasmul era motorul carierei.

„Și mai era o chestie. Noi nu întrebam, cu cât mă plătești? Îți plăcea să faci și te duceai, vedeai tu ce bani îți iei la sfârșit. Erai mulțumit, nu contează. Important e că ieșeai din casă și ieșeai, te trezeai dimineață cu energia aia și ziceai, mama, acum mă duc și rup munții”, a încheiat vedeta.

Foto: Instagram