Mai este puțin până vine vara, așa că ne gândim deja la vacanțe și destinații exotice. Însă, până atunci, tot ce ne rămâne de făcut este să visăm cu ochii deschiși la meleagurile care ne așteaptă cu brațele deschise, dar și cu cele mai delicioase preparate. Pentru a trece mai ușor peste săptămânile care ne-au rămas până la vacanța de vară, putem pregăti chiar acasă la noi câteva mese gustoase, care să ne facă să simțim ca în concediu.
Pe lângă plajele însorite și munții care ne oferă experiențe de neuitat, concediile înseamnă și noi experiențe culinare. Dar cum mai avem puțin de așteptat până atunci, putem aduce în propria casă câteva arome care să ne facă să ne simțim exact ca în Mexic, cunoscut pentru bucătăria lui spectaculoasă.V-am pregătit câteva idei de preparate pentru prânz, cină sau brunch, de care să vă bucurați alături de cei dragi, împreună cu produsele Sancho, care se găsesc la ofertă, pe rafturile magazinelor PENNY.
Bucură-te de preparate mexicane autentice, la un preț accesibil
Dacă nu ai prea mult timp la dispoziție, poți pregăti o masă rapidă cu Midii în sos escabeche sau un Stir fry mexican cu pui, care va fi adorat de întreaga familie. Știm că vrei să le oferi tot ce e mai bun, preferabil fără multe ore petrecute în bucătărie.
Pentru o seară de film, alături de prieteni sau familie, nimic nu se poate compara cu o quesadilla specială, făcută în casă, cu fasole și chipsuri mexicane.
Dacă vin prietenii în vizită îi poți servi cu sardine file în ulei de măsline sau un calamar în ulei aromat cu usturoi pe care le poți combina perfect cu pâine tapas. Cât despre garnitură, amestecul mexican este gata în doar 10 minute, iar prețul este unul cât se poate de avantajos.
Un desert nu poate lipsi de pe masă atunci când ai invitați, așa că un mousse de ciocolată cu praline, lichior pina colada și tequila ar putea fi soluția ideală!
Quesadilla cu chipsuri și fasole neagră
Atunci când mergem la film obișnuim să ne delectăm cu tortilla, celebrele chipsuri mexicane, pe care le combinăm cu tot felul de sosuri. Dar, dacă alegeți să vedeți un film acasă, alături de cei dragi, puteți încerca să preparați o quesadilla care conține fix aceste chipsuri delicioase, iar ingredientele se găsesc în magazinele PENNY
Ingrediente:
1 pungă chipsuri tortilla Dijo
1 cutie fasole neagră în saramură Sancho
6-7 bucăți surimi pane clești de crab
1 salată verde
1 cutie porumb fiert
3-4 roșii
1 ceapă
4 lipii
1 sos salsa Sancho
Tot ce trebuie să faci este să fărâmițezi chipsurile, scurgi fasolea neagră de saramură, precum și porumbul de sucul în care se află și să tai felii restul ingredientelor.
Se pune lipia într-o tigaie încinsă și se lasă câte 2 minute pe fiecare parte. Se ia de pe foc și se pune un strat de chipsuri tortilla Dijo, fasolea neagră Sancho, 2-3 bucăți de surimi pane, salata verde, o lingură de porumb, feliile de roșii și ceapa. Dacă nu vă place iuțeala cepei, puteți renunța la ea. Se înfășoară și se savurează alături de un pahar de vin.
Mousse de ciocolată cu praline cu lichior pina colada si tequila
Desertul la care oricine visează este mousse-ul de ciocolată. Dar dacă i-am aduce un plus de savoare care să ne trimită direct pe plajele însorite ale Mexicului? Cum facem asta? Adăugând câteva praline cu lichior pina colada și tequila.
Ingrediente
1 ciocolată cu lapte
300 grame smântână pentru frișcă
30 grame zahăr brun
1 pliculeț gelatină
20 ml apă
5-6 praline cu lichior pina colada și tequila Mieszko
Gelatina se amestecă cu apa și se lasă să se umfle, timp de 5 minute.
Într-o crăticioară se pune smântâna pentru frișcă, ciocolata, zahărul brun și pralinele. Se amestecă pe foc mic până se topesc toate ingredientele, iar compoziția este omogenă. Se ia de pe foc și se adaugă gelatina, amestecând în continuu cu telul.
Mousse-ul de ciocolată cu praline se pune în pahare, la răcit. După ce s-a răcit, se ornează cu alte câteva praline, pentru un gust intens de pina colada și tequila. Se dă la frigider pentru cel puțin o oră, după care se savurează.

