Compozitor de geniu, autorul primei operete românești, Ciprian Porumbescu este un simbol al curentului romantic pe care l-a împletit magistral cu doinele și acordurile muzicii populare. Destinul lui avea să fie frânt la numai 30 de ani, dar în scurta perioadă muzicală a compus cât pentru o viață întreagă.
”Să nu lăsați muzica mea să moară!” a fost ultima dorință a marelui Ciprian Porumbescu, compozitorul care avea să rămână pe buzele tuturor românilor cu ”Imnul Unirii – Pe al nostru steag!” Și nu puțini sunt românii care pot recunoaște imediat o interpretare din cântecele atât de sensibile și romantice ale lui Ciprian Porumbescu.
Acordurile de vioară sunt inegalabile, iar cântecele lui împletesc elemente din muzica populară cu note expresive, de o muzicalitate aparte, care definesc un stil profund autentic. Ascultându-i operele, se poate spune pe drept cuvânt că muzica lui Ciprian Porumbescu a pus bazele muzicii culte în România, iar ceea ce străbate peste veacuri cu aceeași tărie rămâne patriotismul lui autentic, mândria de a fi român din Bucovina, toată frumusețea unor plaiuri legendare, de care inima lui nu s-a desprins niciodată.
Copilăria lui Ciprian Porumbescu
Ciprian Porumbescu s-a născut pe data de 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, în Stupca, localitate care azi îi poartă numele. A fost unul dintre copiii preotului ortodox din sat, pe nume Iraclie Golembiovski și al Emiliei. Părinții erau de origine română, dar sub presiunea autorităților ungare (Bucovina se afla pe atunci în Imperiul Austro-Ungar) au fost nevoiți să își traducă numele din Porumbel într-un nume similar polonez – Golembiovski. Tatăl lui Ciprian avea să revină la numele lui românesc în anul 1881, numindu-se în acte Porumbescu, nume pe care l-au preluat imediat și copiii lui.
Din primii ani de viață, inima lui Ciprian Porumbescu a bătut românește, întreaga viață și întreaga sa creație au fost dedicate în mod profund culturii românești, simțirii românești și românilor. În toate operele lui Ciprian Porumbescu străbate un patriotism autentic și profund, o dragoste adâncă pentru locurile natale și o prețuire fără seamăn a spiritului românesc.
Ciprian a venit pe lume într-o familie modestă, iar toată viața lui a fost marcată de sărăcie și lipsuri. Dar niciodată sufletul lui nu s-a simțit sărac, mândru de bogăția culturii române și de muzica populară pe care a îndrăgit-o din pruncie.
Primele acorduri de vioară le-a învățat de la lăutarii satului care cunoșteau o mulțime de cântece populare românești. Talentul lui a ieșit timpuriu la lumină, iar familia l-a încurajat. De asemenea, profesoara Simona Mayer din Școala Populară din Ilisești l-a îndrumat să învețe vioara.
La vârsta de șase ani, Ciprian Porumbescu a primit lecții de muzică de la pianistul şi profesorul armean Carol Mikuli, discipol al lui Frederic Chopin. Mikuli fusese găzduit de tatăl Iraclie câteva veri la rând în casa familiei Porumbescu (1859-1864). El venea în Bucovina cu scopul de a aduna cântece populare. Ciprian a început însă studiul sistematic al muzicii la Gimnaziul Superior din Suceava (1863-1873) unde a studiat pianul, orga, vioara, teoria muzicii, cor și armonie.
În anul 1873, după absolvirea gimnaziului, Ciprian Porumbescu pleacă la Cernăuți unde se înscrie la Seminarul Teologic. Aici va continua studiile de muzică și lua lecții de armonie, cor și compoziție sub îndrumarea profesorului și compozitorul Isidor Vocobchievici. În paralel cu studiile teologice și muzicale, Ciprian Porumbescu urmează cursuri în cadrul Facultății de Filosofie din Cernăuți.
Implicarea civică
Un suflet exaltat, patriot și plin de entuziasm nu putea să nu devină implicat în viața socială și în politica acelor vremuri. În anul 1875, Porumbescu luptă alături de alți tineri să înființeze o organizație cu orientare naţionalistă şi patriotică, numită „Societatea Arboroasa”. Arboroasa era numele vechi al Bucovinei.
Porumbescu compune imnul acestei societăți şi, în ultimul an de seminar, devine preşedintele ei. El va promova ideea de emancipare naţională prin organizarea unor conferinţe culturale şi artistice, prin colaborarea cu organizaţii similare din Moldova, Ţara Românească, Ardeal, Budapesta sau Viena. Societatea organizează mai multe spectacole la care sunt interpretate compozițiile patriotice ale lui Ciprian Porumbescu.
Manifestările patriotice ale tinerilor din Cernăuți nu sunt pe placul autorităților austro-ungare. Membrii Arboroasei sunt arestaţi sub acuzaţia de înaltă trădare şi li se înscenează un proces. Ciprian Porumbescu este arestat în casa natală din Stupca și dus cu o căruță la închisoare, sub o ploaie măruntă și rece de toamnă. Condițiile inumane în care a fost încarcerat i-au agravat boala de plămâni care deja se instalase din adolescență. Suferea adesea de episoade febrile, dar reușea să își revină, să se întoarcă la muzica lui iubită și continua să studieze și să compună.
Dar cele trei luni de închisoare au fost fatale. Starea de sănătate s-a deteriorat rapid și tuberculoza i-a cuprins plămânii. După închisoare, a reușit să își finalizeze studiile din Cernăuți și va fi încurajat să își continue studiile la Viena.
Premiera operetei ”Crai nou”
Tânărul muzician își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena. Va fi numit curând dirijor al corului Societăţii Studenţeşti „România Jună” și va publica, tot la Viena, în anul 1880, douăzeci de piese corale și cântece, reunite sub titlul „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”)
Întors în țară, între anii 1881 şi 1883, Porumbescu este numit profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov şi dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului. Aceasta va fi o perioadă cu mari împliniri în viața muzicianului care va scrie prima operetă din muzica românească.
În data de 11 martie 1882, în sala de festivități a Gimnaziului Românesc din Brașov, are loc premiera operetei Crai nou, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul are un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23 martie, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa.
Premiera operetei avea loc doar cu un an înainte ca tânărul Ciprian Porumbescu să moară, răpus de tuberculoză. Presimțind cumva că va pierde lupta cu boala, el îi scria tatălui său.
„Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”
Iubirea neîmplinită și ultimele clipe de viață
Muzica a fost marea lui iubire, marea lui bucurie și singura rațiune de a fi. Dar Ciprian Porumbescu, tânărul romantic și sensibil, avea să se îndrăgostească în adolescență de Berta Gorgon, fiica pastorului din Ilișești, satul vecin. Din nefericire, părinții Bertei nu vedeau cu ochi buni relația lor și au trimis-o pe tânără la studii în Germania. Cei doi tineri nu vor mai avea niciodată ocazia să se întâlnească.
Grav bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu primește susținere financiară din țară și pleacă la tratamente în Italia. Aerul cald al Mediteranei îl ajută prea puțin, iar boala continuă să îi macine plămânii. Se întoarce acasă, la Stupca, acolo unde se simte cel mai fericit, lângă tatăl și sora lui dragă, care îl îngrijește până în ultimele clipe.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa natală, pe data de 6 iunie 1883, la nici 30 de ani împliniți, bolnav de tuberculoză. Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii „Sfântul Dumitru”. Monumentul funerar a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004.
În anul 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, și poartă acest nume până în anul 1990.
Opera muzicală
Compozitor, dirijor, violonist, pianist și pedagog, Ciprian Porumbescu compune prima operetă românească și pune bazele muzicii culte, cu cele peste 200 de lucrări muzicale. El va rămâne unul dintre cei mai mari muzicieni români, reprezentant de seamă al culturii și evoluției artistice românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Iată câteva titluri din opera lui muzicală
Cântece pentru voce și pian
„A căzut o stea lină”
„Bate fierul pân-ce-i cald” – cuplet satiric
„Cît te-am iubit”
„Fata popii”, horă pentru voce și pian
„Frunză verde mărgărit”
„La lună”
„Mii de mii de stele”
„O dorință”
„Suspinul prizonierului”
Muzica corală laică
„Cântecul gintei latine”
„Cântecul tricolorului”
„Gaudeamus igitur”
„Hora”
„Cântecul margaretei”
„Cât-îi țara românească”
„Frunză verde foi de nalbă”
”Frunză verde mărgărit”
„Noapte de primăvară” – versuri traduse și în limba germană de C. Porumbescu
„Odă ostașilor români” – versuri de Vasile Alecsandri
„Serenada” (Dormi ușor)
Muzica instrumentală pentru pian
„Cântecul ciobanului”, vals
„Coloane române”
„Cocoana Chirița”, horă
„Hora Brașovului”
„Hora de la Stupca”
„Hora detrunchiaților”
”Hora de salon”
„Joc de nuntă”
„Lina Carolina”, horă
„Mariorica”, horă
”Nalba”, polca
„Ochi albaștri”
„O seară la stână”, idilă
„Rapsodia română”
„O dimineață pe Tîmpa”
„O horă națională română”
Muzică simfonică
„Paraphrase sur un thème roumaine”, 1882, piesă pentru orchestră
Balada pentru vioară și orchestră op. 29
Muzică de cameră
„Cvintet de coarde cu flaut”
„Cvintet de coarde”
Muzică de teatru
„Cisla”, 1876, scenă muzicală comică pentru cor bărbătesc
„Candidatul Linte sau Rigorosul teologic”, 1877, comedie în două acte
„Crai nou”, 1882, operetă în acte, libretul de Vasile Alecsandri.
foto: Shutterstock