Președinta CAB, acuzată de intimidarea presei după conferința despre documentarul Recorder. Afirmațiile lui Valentin Jucan: „O lipsă de control emoțional într-un moment de expunere publică”

Distribuie articol

Președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, este criticată pentru declarațiile controversate făcute în urma investigației Recorder. CNA consideră afirmațiile sale o tentativă de intimidare a presei și o deformare a sensului juridic. Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Autdiovizualului susține că Arsenie a făcut afirmații „profund iresponsabile” în timpul conferinței de presă de joi.

CNA critică declarațiile președintei CAB despre documentarul Recorder

Un membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a criticat în termeni duri declarațiile președintei Curții de Apel București (CAB), Liana Arsenie, făcute în cadrul unei conferințe de presă organizate după difuzarea documentarului Recorder „Justiție capturată”.

Într-o postare pe Facebook, Jucan a subliniat că afirmațiile președintei CAB sunt „profund iresponsabile și incompatibile cu funcția înaltă pe care o ocupă”.

Acesta a criticat declarația conform căreia documentarul Recorder, difuzat de TVR, ar constitui „instigare publică împotriva ordinii constituționale”.

„Ieri, în timpul conferinței de presă de la Curtea de Apel București, președinta acestei instanțe a făcut următoarea afirmație: ”(…) atacul politicului instituționalizat rezultă chiar din prezentarea la televiziunea publică națională a unui film foarte artistic, cu pretenții de documentar, fiind evidentă instigarea publică împotriva ordinii constituționale’, cu referire la difuzarea de către TVR a investigației Recorder”, a notat Valentin Jucan.

Acesta a adăugat că astfel de afirmații nu reprezintă doar o opinie personală, ci „o deformare periculoasă a sensului juridic al termenilor și o tentativă de intimidare a presei”.

Citește și: Ce riscă Laurențiu Beșu după dezvăluirile din investigația Recorder

Citește și: Criticile lui Cristian Tudor Popescu la adresa președintelui Nicușor Dan după documentarul Recorder: „Nicușor vorbește mai mult, dar nu face”

Valentin Jucan a identificat trei teze grave

Valentin Jucan a analizat punct cu punct declarațiile Lianei Arsenie, identificând trei teze grave:

1. Prezentarea documentarului la TVR ar constitui „atacul politicului instituționalizat”.

2. Documentarul ar fi doar „un film foarte artistic, cu pretenții de documentar”.

3. Difuzarea acestuia ar reprezenta „instigare publică împotriva ordinii constituționale”.

„A afirma că simpla difuzare de către TVR a unei anchete critice reprezintă un „atac al politicului instituționalizat” dovedește o lipsă de logică: serviciul public de televiziune, la fel ca oricare entitate media, este chemat să servească interesul public, nu să protejeze imaginea instituțiilor publice de critică”, a explicat membrul CNA.

De asemenea, el a subliniat că minimalizarea unui demers jurnalistic prin calificarea acestuia drept „un film foarte artistic” este un drept la opinie, dar reprezintă și o încercare de a reduce importanța rolului pe care îl joacă jurnalismul de investigație în controlul democratic.

Citește și: Cine este Lia Savonea, personajul principal din documentarul Recorder. A fost președinta Curții de Apel București și a condus Consiliul Superior al Magistraturii

Citește și: Cine este Raluca Moroșanu, judecătoarea care confirmă dezvăluirile Recorder: „Tot ce a spus colegul meu în documentar este adevărat”

Jucan, despre gravitatea afirmațiilor directoarei CAB

Mai mult, Valentin Jucan a atras atenția asupra gravității acuzațiilor formulate de președinta CAB.

„Totul se agravează în momentul în care în aceeași afirmație este introdusă acuzația de „instigare publică împotriva ordinii constituționale”. Efectul nu mai este doar unul polemic, ci de delegitimare potențial penală a activității jurnalistice”, a precizat acesta.

El a explicat că un documentar de investigație, chiar dacă este critic și incomod, nu îndeamnă la violență, răsturnarea prin forță a instituțiilor sau comiterea de infracțiuni.

„Pur și simplu nu poate îndeplini elementele constitutive ale instigării din art. 368 și nici pe cele din sfera art. 397. Este pur și simplu o încercare de intimidare, nicidecum o opinie”, a adăugat Valentin Jucan.

Potrivit acestuia, invocarea „instigării împotriva ordinii constituționale” este nu doar disproporționată și nefundamentată juridic, ci și o dovadă a lipsei reflexului democratic în privința libertății de exprimare.

„Este o lipsă de control emoțional într-un moment de expunere publică”, a concluzionat el.

Conferința de presă organizată de Curtea de Apel București a avut loc joi, în urma investigației Recorder. În cadrul acesteia, președinta CAB, Liana Nicoleta Arsenie, și-a atacat colegii care au confirmat acuzațiile din documentar. De asemenea, ea a prezentat înregistrări din instanță, încercând să o denigreze pe judecătoarea Daniela Panioglu, care declarase anterior la Euronews că dezvăluirile Recorder sunt adevărate.

Sursă foto: Facebook