(P) Cum alegi uleiul de păr potrivit pentru nevoile tale?

Distribuie articol

Pentru femei, părul este precum o bijuterie. El joacă un rol important pentru lookul femeilor, mai ales că este primul care iese în evidență. Dar, ca să arate impecabil,  să nu se rupă și să fie strălucitoare, podoaba capilară necesită o îngrijire adecvată. Fiecare femeie știe că întreținerea sa este o sarcină pe care trebuie să și-o asume în fiecare zi. 

Așa cum nu există doar un tip de păr, nu este nici o formulă universală de îngrijire a acestuia. Tocmai de aceea, dacă ești în căutarea unor produse care să te ajute să îți menții sau să îți aduci părul în cea mai bună formă, învață să folosești opțiunile adecvate. Am pus la punct o listă a celor mai frecvente tipuri de nevoi și uleiurile de păr care te vor ajuta:

Păr uscat și tern

Părul uscat și fără strălucire este teribil de pretențios. Nici nu este greu să devină așa. Cu atât de multe agresiuni asupra sa-placa, föhn, ondulator, razele soarelui sau apa piscinei sau a mării, părul se poate transforma dintr-unul frumos și hidratat într-unul de coșmar, în doar câteva săptămâni. Tocmai de aceea, recomandăm un ulei de păr excelent reparator care să îți ușureze munca și să te aducă mai aproape de podoaba capilară visată, într-un timp mai scurt. 

Ca sfat general, alege uleiurile fără silicon, care au în componență substanțe cu efect hidratant și pe care să le poți folosi atât înainte de baie, dar și după. În acest fel, îți pregătești părul pentru spălare și îl menții hidratat până la următoarea curățire.

Părul fără strălucire

O categorie specială este părul fără strălucire. Deși puternic și sănătos, acest tip suferă la capitolul estetică. Produsele de curățare, vântul sau decolorarea vopselei îți pot face podoaba să pară, cu timpul, neîngrijită. Scapă de acest aspect cu un ulei mai puțin hidratant, dar care să îl ajute să arate foarte bine. Uleiurile de păr pentru strălucire mențin culoarea vibrantă și au avantajul că protejează și împotriva razelor de soare.

Părul vopsit

Dacă îți vopsești în mod constat părul, uleiul de argan te va ajuta să ai un păr care nu se rupe ușor și care este ușor de descurcat. Cum vopseaua de păr acționează chimic asupra părului, uleiul de argan este un adevărat elixir. Aplică-l, totuși, în cantități mici și folosește-l și ca mască înainte să îți speli părul. Folosește-l de câteva ori pe săptămână și vei observa că îți va păstra pigmenții mai mult timp și va proteja firele de păr.

Părul creț

Dacă ai părul creț sau chiar ondulat, știi cât de greu este să îl menții cu bucle definite și puțin, spre deloc, încurcat. Acesta are, deseori, tendința de a fi uscat, însă, din nefericire, nici nu-l poți îngriji cu un ulei foarte hidratant. Uleiul de macadamia, bogat în acizi grași nesaturați, este recomandat în această situație, datorită complexului de vitamine conținut: A și B, fier, fosfor, Omega 7 și acid oleic.

Părul creț se împacă bine și cu uleiul de cocos pe care-l poți folosi fie ca tratament înainte de șamponare, fie pe părul uscat și curat. 

Indiferent de tipul tău de păr, poți găsi soluții la probleme. Important este să o alegi pe cea mai potrivită pentru podoaba ta capilară și acțiunile care au dus la deteriorarea sa.