„Ar fi foarte tare să fac un copil și acum.” Ce spune Selly despre relația cu Smaranda Știrbu și căsătorie / Exclusiv

Distribuie articol

Andrei Șelaru (Selly) și iubita lui, Smaranda Știrbu, formează un cuplu de jumătate de deceniu. Amândoi au 23 de ani și sunt foarte bine ancorați în carierele proprii. Au aniversat cinci ani de relație pe 20 martie, cu o lună înainte ca Selly să fie invitat la interviurile Fresh by Unica. Am vorbit cu vloggerul atât despre realizările sale profesionale numeroase și notabile, cât și despre relația dintre el și Smaranda.

Selly, dezvăluiri despre relația cu Smaranda Știrbu, la Fresh by Unica

Selly și Smaranda Știrbu formează un cuplu de la vârsta de 18 ani. Când și-au început relația, vloggerul avea deja 6-7 ani de experiență în mediul online, iar Smaranda se pregătea intens pentru admiterea la medicină. În ultimii cinci ani, relația lor s-a consolidat din ce în ce mai bine, transformându-i în versiuni mai bune pe cont propriu, cât și în calitate de parteneri de cuplu.

„Noi ne înțelegem din ce în ce mai bine. Cred că suntem foarte compatibili și, cumva, ne-am transformat unul pe celălalt în acești cinci ani. Acum suntem în primul rând versiuni mult mai bune ale noastre, fiecare, și chimia noastră se dezvoltă pe zi ce trece și mai mult”, a spus Selly, la Fresh by Unica.

Citește și: În ce își investește Selly câștigurile din online: „Dorința mea este să-mi diversific plasamentele de bani” / Exclusiv

„Nu mă văd la vârsta asta căsătorit”

<div itemscope itemtype=”http://schema.org/VideoObject”><meta itemprop=”uploadDate” content=”2024-04-30EEST04:52:45+0300″ /><meta itemprop=”name” content=”Teaser Selly” /><meta itemprop=”description” content=”” /><meta itemprop=”thumbnailUrl” content=”http://videocms.ringier.ro/uploads/2024-04/selly-la-fresh-by-unica-3.jpg” /><meta itemprop=”contentUrl” content=”https://videocms.ringier.ro/tx_lsuvideo/selly-tease.mp4″ /><script id=”video_insert_21075″ src=”https://videocms.ringier.ro/iframe/21075″></script></div>

Cu toate că sunt deschiși către căsătorie, Selly și Smaranda Știrbu nu se văd făcând acest pas foarte curând. Atât vloggerul, cât și iubita lui sunt foarte dedicați profesiilor lor. Medicina nu este o facultate pe care să o urmezi superficial, iar Selly își dorește, la rândul lui, să se specializeze în cât mai multe domenii, unul dintre preferatele sale fiind producția media, fie că vorbim de proiecte online sau de cinema.

„Nu mă văd la vârsta asta căsătorit. Nu mă văd în această instituție a căsătoriei la vârsta asta. Oricum e un lucru simbolic, dar cred că va mai dura mult timp până când să facem acest pas. Nu că n-am fi gata pentru el. Am putea, dar pur și simplu 23 de ani și căsătorie în aceeași propoziție parcă nu e pentru mine, nu sună bine pentru mine”, a mai spus Selly, pentru Unica.ro.

Citește și: Selly, detalii din culisele „Buzz House: The Movie”: „Bani, timp, nopți pierdute”. Investiția în film s-a ridicat la 1 milion de euro / Exclusiv

Când își dorește Selly să devină tată

Nici părinți nu se văd în viitorul apropiat, deoarece amândoi își doresc să fie cât mai prezenți și implicați în creșterea și educația copiilor lor. Deși admite că nu i-ar displăcea să fie un tată tânăr, Selly este conștient că prioritare acum sunt carierele lor, cariere care i-ar ține departe de copii.

„Nu știu. Ar fi foarte tare să devii tată devreme, ca atunci când ești mai mare copilul tău să fie prietenul tău. Să-ți cumperi timpul și libertatea în a doua parte a vieții. Din punctul ăsta de vedere ar fi foarte tare să fac un copil și acum. Problema este că eu cred că mare parte din ceea ce sunt astăzi se datorează faptului că ai mei au petrecut foarte mult timp cu mine și nu m-au neglijat deloc atunci când eram mic”, a explicat Selly, la Fresh by Unica.

Citește și: Vedetele investesc în proprietăți pe litoralul românesc. După Selly și Adela Popescu, și Mario Fresh și-a luat apartament la mare

„Nu aș vrea să fac un copil de care să nu am timp să mă ocup cum trebuie”

Selly este convins că abilitățile sale și faptul că este un tânăr atât de rațional se datorează timpului pe care părinții lui l-au petrecut cu el în copilărie. I-au cultivat curiozitatea și s-au ocupat în mod activ de el.

„Eu, dacă aș face astăzi un copil, în mod cert nu aș avea acest timp. Și-atunci nu aș vrea să fac un copil de care să nu am timp să mă ocup cum trebuie. Nici n-aș vrea să fac un copil la 40 sau 45 de ani. Aș vrea mult mai devreme. E foarte tricky (complicat). Un copil oricum o să fac. În mod cert o să fac, mai mulți cred (zâmbește)”, a completat.

Citește și: Selly a cumpărat un apartament în Mamaia. Cât costă imobilul. „Este un proiect rezidențial de lux”

Ce fac Selly și Smaranda Știrbu pentru a-și consolida relația

Revenind la relația de cuplu, Selly ne-a spus că, deși el și Smaranda nu petrec atât de mult timp pe cât și-ar dori împreună, nu sunt posesivi și nici geloși unul față de celălalt. Dimpotrivă, tinerii înțeleg perfect că acesta este momentul oportun să se formeze în carierele pe care și le-au ales și valorifică la maximum fiecare moment petrecut împreună.

„Ne-am dori să petrecem mai mult timp unul cu celălalt, dar e bine că suntem amândoi prinși. Nu e unul toată ziua plecat, cealaltă persoană să aștepte să se întoarcă. Suntem amândoi foarte ocupați, și-atunci înțelegerea reciprocă a acestui fapt există. Nu există posesivitate. Și eu și ea înțelegem că e foarte important să te dedici carierei. Atunci când avem șansa să facem o vacanță lucrurile merg foarte bine, ne simțim foarte bine. Asta este tot, ne dorim să vedem lumea împreună, să călătorim și o facem cât ne permite timpul”, a încheiat Selly, la Fresh by Unica.

Selly, invitat la Fresh by Unica

Tot la Fresh by Unica am mai vorbit cu Selly despre emisiunea „Selly Show”, de la Prima TV, care s-a încheiat abrupt, despre decizia lui de a nu urma o facultate, despre activitatea fundației lui caritabile, despre compania lui media, investițiile sale în imobiliare și festivaluri de muzică, precum și despre decizia controversată de a locui în chirie.

Nu rata un nou interviu Fresh by Unica mâine, de la ora 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

#ThisorThat cu Selly

<div itemscope itemtype=”http://schema.org/VideoObject”><meta itemprop=”uploadDate” content=”2024-05-1EEST04:54:25+0300″ /><meta itemprop=”name” content=”Q&A Selly / Fresh by Unica” /><meta itemprop=”description” content=”” /><meta itemprop=”thumbnailUrl” content=”http://videocms.ringier.ro/uploads/2024-05/selly-qa-frame-at-0m18s.jpg” /><meta itemprop=”contentUrl” content=”https://videocms.ringier.ro/tx_lsuvideo/selly-qa.mp4″ /><script id=”video_insert_21080″ src=”https://videocms.ringier.ro/iframe/21080″></script></div>

Foto: Instagram