Bianca Drăgușanu cere să se facă dreptate după ce un bărbat din Tulcea a ucis cu bâta doi câini de talie mică: „Cum e posibil să nu luați nicio măsură?!”

Distribuie articol

Bianca Drăgușanu cere să se facă dreptate după ce un bărbat din Tulcea a ucis cu bâta doi câini de talie mică, deranjat că patrupezii vecinei l-au speriat pe fiul lui. Pentru faptele sale, agresorul a fost plasat în arest la domiciliu și este urmărit penal.

Bianca Drăgușanu cere să se ia măsuri mai aspre după ce un bărbat din Tulcea a ucis cu bâta doi câini de talie mică

Bianca Drăgușanu (43 de ani) a folosit cuvinte grele pentru a-l descrie pe bărbatul care a ucis cu bestialitate doi câini de talie mică deoarece aceștia l-ar fi speriat pe băiatul lui. Vedeta și-a pierdut cumpătul după ce autoritățile l-au plasat pe agresor în arest la domiciliu.

„Acest criminal a ucis cu sânge rece două suflete necuvântătoare în prezența copilului care a asistat la uciderea lor. Luați măsuri! Criminalul psihopat doarme liniștit noaptea! Cum e posibil să nu luați nicio măsură?! Ăsta își bate copiii și nevasta și ucide cu sânge rece când are chef?!”, a scris Bianca Drăgușanu pe Instagram.

Clarificăm faptul că bărbatul a comis fapta seara, singur, nu în prezența fiului lui. De asemenea, nu se cunosc detalii despre modul în care bărbatul își tratează soția și copilul.

Tot la Instagram Story, Bianca Drăgușanu i-a îndemnat pe cei care o urmăresc să intre pe pagina de Facebook a Șantierului Naval Damen din Galați, unde bărbatul este angajat, și să distribuie în comentarii o fotografie cu mesajul: „Dreptate pentru cei fără glas! Damen Galați. Acțiuni, nu vorbe”.

„Nu lăsați nepedepsit acest psihopat care a omorât în chinuri două suflete nevinovate care nu s-au putut apăra! Intrați toți pe pagina de Facebook DAMEN și lăsați această poză în comentarii!”, a scris Bianca.

Citește și: Suhaib Meshah, fostul partener al Danielei Crudu, declarat mort de o instanță din România. Fotomodelul iranian avea probleme serioase cu legea

Bărbatul este urmărit penal

Șantierului Naval Damen din Galați a condamnat „cu fermitate orice act de cruzime față de animale și se disociază categoric de orice comportament care contravine valorilor fundamentale și a principiilor morale și etice”.

În ziua de Paște, cățeii au ieșit din curte și l-au speriat pe fiul bărbatului, care se plimba cu bicicleta. Copilul a căzut, iar stăpâna patrupezilor s-a asigurat de starea copilului și a băgat câinii înapoi în curte, conform Știrile ProTV.  

Câteva ore mai târziu, bărbatul a venit la poarta femeii cu copilul de mână, însă nu a găsit pe nimeni acasă. El a intrat singur în curte, unde a omorât cele două animale cu o bâtă. Întregul moment a fost surprins de camere de filmat.

Bărbatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „violarea de domiciliu”, conform Inspectoratului de Poliție Tulcea. O astfel de infracțiunea este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an.

Foto: Instagram