In memoriam Răzvan Ciobanu. Ultima colecție a regretatului designer, într-o prezentare de modă emoționantă. VIDEO

Distribuie articol

Vineri seară a avut loc o prezentare de modă cu ultimele creații ale regretatului designer, Răzvan Ciobanu. Momentul emoționant s-a petrecut la jumătate de an de la moartea sa fulgerătoare.

După ce recent, Gala Avanpremiere, organizată de Alin Gălățescu, i-a fost dedicată lui Răzvan Ciobanu, un alt eveniment emoționant demonstrează că pentru lumea modei talentatul designer este nemuritor. Ediția cu numărul 22 a galei Soirées de la Mode, eveniment, de asemenea, organizat sub patronajul analistului de modă, Alin Gălățescu, i-a fost dedicat regretatului designer, Răzvan Ciobanu.

Prezentarea de modă, cu tema ”Creative Legacy”, a adus pe podium creații nemaivăzute ale lui Răzvan Ciobanu, o colecție capsulă care nu a mai apucat să fie lansată de designer, iar în aplauzele invitaților, pe scenă și-au făcut apariția părinții lui Răzvan Ciobanu, cei doi marcând astfel una din rarele apariții publice după moartea fiului lor. Cu un buchet de flori în mână, mama lui Răzvan abia și-a stăpânit lacrimile, fiind susținută îndeaproape de prietena și avocata regretatului designer, Laura Vicol, dar și de Andreea Marin, prezentă în primul rând, relatează Libertatea.

“Ambele evenimente au fost mari reușite, iar demonstrația noastră că Răzvan Ciobanu a fost un mare și inspirat designer, ce a lasat urme adânci în universul clientilor săi și în Istoria Modei Românești a fost finalizată, clară și indubitabilă! Asta e tot ce contează! Mulțumesc tuturor celor care ne-au fost aproape. Respect! Mă inclin. RIP!” – a transmis Alin Gălășescu, inițiatorul demersului și organizatorul celor două evenimente in memoria lui Răzvan Ciobanu.

Vezi rochiile din ultima colecție de modă a lui Răzvan Ciobanu în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: captură video Facebook Alin Gălățescu