Interviu cu Tarek Müller, antreprenor în domeniul fashion: „Digitalul este clar viitorul“

Distribuie articol

Tarek Müller (30 de ani) este unul dintre co-fondatorii celui mai important magazin online de fashion din România – aboutyou.ro, recent lansat și la noi în țară. Unica.ro a stat de vorbă cu antreprenorul despre modă, business și cum gestionezi o nereușită în afaceri.

Tarek Müller, ți-ai deschis primul business online la vârsta de 13 ani. Cum s-au legat lucrurile pentru tine în acest sens?

Grozav! Am cel mai fain job din lume și parcă nu îmi vine să cred că sunt și plătit pentru acest lucru (râde).

A fost anevoios drumul către succesul pe care îl ai azi, cu platforma e-commerce de fashion?

A fost o călătorie nebună, în care am căpătat multă experiență, desigur. ABOUT YOU l-am deschis deja de șase ani.

Ce a fost cel mai greu când ai dezvoltat About You?

Sunt șase ani de muncă asiduă și vremuri grele. Dar, din fericire, am noroc să lucrez cu o echipă grozavă, alături de care, iată, deschidem ABOUT YOU în a zecea țară.

De ce ați ales România?

Pentru că considerăm că România e o țară foarte vibrantă, București este o destinație dezirabilă acum, în Europa, iar oamenii de aici sunt foarte orientați către fashion. Aducem foarte multe branduri care nu există încă în România, cu discounturi semnificative, comanda îți vine gratuit, returnarea unor produse este tot gratis și poți să accesezi site-ul de pe desktop și de pe telefon.

Un magazin online versus un showroom – pro și contra?

Digitalul este clar viitorul și evoluția e în această direcție. Oamenii sunt din ce în ce mai mult online. În plus, showroomul nostru este chiar magazinul online – haine purtate de modele reale, pentru a-ți da seama cum „pică“ haina.

Colaborați cu influenceri locali pentru imaginea magazinului – așa e în fiecare țară?

Da, peste tot lucrăm cu influenceri locali, muzicieni, artiști și chiar ne vom mări portofoliul de colaborări în viitor.

Care e cel mai bun lucru pe care l-ai învățat începând businessuri din adolescență?

Cel mai bun lucru învățat a fost să rămân fidel viziunii mele, visului meu. Antreprenoriatul este un adevărat roller coaster, succesul vine și poate pleca oricând. Iar în perioadele în care nu ai succes, cred că nu trebuie să te lași, ci să mergi înainte.

Cum manageriezi un eșec?

Cred că trebuie să analizezi ce anume a dus la eșec. Să fii optimist și să înveți din acea greșeală.