(P) Ce trebuie să știi despre încălțămintea din piele naturală

Distribuie articol

Încălțămintea din pielea naturală este mult mai rezistentă și îți oferă numeroase beneficii, însă aceasta necesită mai multă atenție și îngrijire din partea ta, decât alte tipuri de pantofi. Așa că îți venim în ajutor cu câteva sfaturi practice, pentru a ne asigura că încălțămintea ta de piele va arăta impecabil cât mai mult timp.

Cum se întreține încălțămintea din piele

Dacă vrei ca pantofii tăi din piele naturală să arate bine cât mai mult timp, atunci va trebui să-i întreții corespunzător și să te ocupi de îngrijirea lor, în fiecare zi. În cazul pantofilor pe care îi porți zi de zi, poți folosi o perie specială, ca să îndepărtezi praful acumulat pe suprafața acestora. În schimb, pentru petele și urmele de noroi, este indicat să folosești o cârpă sau o lavetă îmbibată în apă, dar care să fie bine stoarsă, deoarece apa poate să deterioreze materialul.

Totuși, nu te limita doar la curățarea exteriorului pantofilor. Înlătură șireturile și spălă-le cu puțină apă caldă și săpun, iar apoi folosește o cârpă curată, ca să cureți și interiorul pantofilor. Poți folosi și un spray special, ca să previi apariția mirosului neplăcut. Iar după curățare, lasă încălțămintea la uscat, într-un loc răcoros și umbrit. Încearcă să ții departe de soare încălțămintea din piele, deoarece căldura poate deteriora materialul.

Cum îndepărtezi petele și zgârieturile de pe încălțămintea din piele

De multe ori zgârieturile aduc personalitate unei pereche de pantofi, însă, în timp, acestea ajung să fie inestetice și pot demonstra delăsare din partea ta. Așa că dacă vrei să te bucuri de o pereche de pantofi de piele în stare impecabilă, va trebui să pui în aplicare diverse trucuri, pentru a îndepărta zgârieturile. Cea mai simplă metodă să ștergi urmele sau zgârieturile superficiale de pe suprafața ghetelor sau a pantofilor de piele este folosirea unei radiere de culoare albă. În schimb, pentru zgârieturile mai severe, ar fi indicat să folosești o cremă de pantofi.

Petele de ulei sau de grăsime sunt cel mai greu de îndepărtat, însă există câteva soluții și pentru acestea. Dacă ai în casă făină, oțet alb, detergent de vase, pudră de talc sau amoniac, poți apela la ele ca să îndepărtezi petele de grăsime. Totuși, ține cont și de culoarea materialului. Pentru încălțămintea de culoare închisă, poți utiliza amoniac sau detergent de vase, iar pentru cea de culoare deschisă, făina sau pudra de talc sunt cele mai bune opțiuni. Aplică substanța pe pată și las-o să acționeze o vreme, iar apoi îndepărteaz-o cu o laveta moale.

Însă, în cazul pantofilor de piele întoarsă, ar fi indicat să folosești o perie specială și să îi tratezi cu spray-uri pe bază de silicon, pentru a-i proteja de umiditate.

Cum depozitezi încălțămintea din piele naturală

Pentru ca încălțămintea ta de piele să reziste cât mai mult timp și să arate cât mai bine, este important să o îngrijești corespunzător și să-i asiguri condiții optime de depozitare.

O dată la două săptămâni, poți folosi cremă de pantofi pentru a hidrata încălțămintea de piele și pentru a-i reda strălucirea. În plus, crema protejează protejează pantofii de zgârieturi. De asemenea, poți utiliza și alte soluții speciale ca să protejezi încălțămintea și să-i menții materialul intact cât mai mult timp.

Pielea este un material natural cu proprietăți elastice, așa că îți recomandăm să nu porți în fiecare zi aceeași pereche de pantofi, astfel încât materialul să aibă timp să revină la forma inițială, după ce s-a mulat pe piciorul tău.

După purtare, încălțămintea de piele ar trebui depozitată într-o zonă uscată și răcoroasă, de preferat în cutia originală, sau înfășurată în hârtie albă.

Așadar, curățarea pielii naturale în mod eronat poate conduce în timp la deteriorarea materialului, lucru care nu este de dorit, deoarece încălțămintea de piele este destul de scumpă. 

Urmând pașii și sfaturile pe care ți le-am recomandat, vei reuși să-ți întreții corespunzător încălțămintea, iar aceasta va avea un aspect impecabil pentru o perioadă mai lungă de timp. Iar dacă nu ai investit până acum într-o pereche de pantofi din piele, îți recomandăm modelele de pantofi de damă de la Asortie.ro, potriviți pentru diferite ocazii.