Societatea de Transport București a reacționat după ce publicația Buletin de București a scris că directorul instituției are un salariu lunar de 12.000 de euro.
Reacția STB, după s-a scris că directorul instituției, Daniel Istrate, are un salariu lunar de 12.000 de euro
Daniel Istrate a devenit directorul STB în septembrie 2023, inițial având un salariu lunar de 3.000 de euro. Ulterior, potrivit Buletin de București, acest salariu ar fi fost majorat de patru ori în mai puțin de doi ani, în prezent ajungând la suma de 12.000 de euro.
Societatea de Transport București susține că, de fapt, Istrate ar avea un salariu fix de 27.193 lei net, adică aproximativ 5.408 euro pe lună, la care se adaugă de două ori pe an „componenta variabilă, în funcție de performanță”.
Tot Buletin de București a scris că Istrate și-a renovat recent biroul cu 153.000 de euro. STB susține că renovările de peste 150 de mii de euro au vizat „întreaga clădire administrativă situată pe Bulevardul Dinicu Golescu nr. 1”, nu doar biroul directorului.
Citește și: Ce salariu are Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor critică decizia CCR privind declarațiile de avere: „Sunt pentru transparență”
Ce apare în declarație de avere a directorului STB Daniel Istrate
Buletin de București a analizat declarațiile de avere ale lui Daniel Istrate și a concluzionat că salariul acestuia s-a majorat de patru ori în mai puțin de doi ani.
În 2023, din funcțiile de director al Direcției Tehnice și Investiții și director STB (funcție preluată în septembrie), Istrate a câștigat 181.916 de lei, potrivit declarației sale de avere. Suma a fost echivalentul a peste 3.000 de euro pe lună.
În 2024, Istrate a obținut un venit total de 542.135 de lei, ceea ce a reprezentat echivalentul lunar al unui salariu de peste 9.000 de euro, conform declarației de avere.
Remunerația lui Daniel Istrate a crescut iar din septembrie 2024. Astfel, potrivit contractului de mandat încheiat în acea lună, indemnizația directorului a crescut la suma netă de peste 11.800 de euro.
În aprilie anul acesta, salariul managerului – care este calculat raportat la salariul mediu pe economie – a crescut din nou. Noul contract de mandat încheiat între STB și Daniel Istrate prevede că acesta va fi remunerat pe parcursul anului 2025 cu suma brută de 108.461 de lei. Venitul net pe care Daniel Istrate îl încasează lunar, după plata taxelor și impozitelor, este, așadar, de circa 63.180 de lei. Ceea ce este echivalentul a 12.000 de euro pe lună.
Foto: Profimediaimages.ro