Ucraina și Rusia au semnat un acord susținut de ONU pentru reluarea exportului de cereale

Distribuie articol

Ucraina și Rusia au semnat vineri, 22 iulie, un acord susținut de ONU pentru reluarea exportului de cereale, evitând astfel criza alimentară globală.

Reprezentanții din Ucraina și Rusia s-au reunit vineri, 22 iulie, la Palat Dolmabahçe din Istanbul, pentru a semna acordul propus de ONU care va permite exportul a milioane de tone de cereale din porturile blocate de la Marea Neagră, potrivit theguardian.com.

Ucraina și Rusia au semnat un acord susținut de ONU pentru reluarea exportului de cereale

La ceremonia de semnare au fost prezenți António Guterres, secretarul general al ONU și Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, care a avut un rol cheie în lunile de negocieri tensionate.

Delegația ucraineană a fost condusă de ministrul Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, iar din partea Rusiei a participat Ministrul Apărării, Serghei Şoigu. Documentele au fost semnate inclusiv de Erdogan și Guterres.

Farul de speranță de la Marea Neagră strălucește astăzi, datorită eforturilor colective ale atâtor oameni. A fost nevoie de eforturi imense și de angajament din partea tuturor părților și de săptămâni de negocieri derulate non-stop. Angajamentul și dedicarea sunt și mai vitale astăzi. Această inițiativă trebuie să fie pusă în aplicare pe deplin, deoarece lumea are nevoie disperată de ea pentru a aborda criza alimentară mondială, a transmis secretarul general al ONU.

Transporturile de cereale din Ucraina s-ar putea relua sâmbătă, 23 iulie

Pactul dintre Ucraina și Rusia va permite atât reluarea exporturilor de cereale și a mărfurilor esențiale, cum ar fi uleiul de floarea soarelui, prin trei porturi din Ucraina, inclusiv Odesa, precum și asigurarea trecerii în siguranță a îngrășămintelor fabricate în Rusia, esențiale pentru asigurarea viitoarelor recolte.

Vom contribui să prevenim pericolul foametei la nivel global, să asigurăm livrările de produse agricole, care sunt foarte importante. Vom preveni creșterea abruptă a prețurilor la alimente. Am fost în contact cu cele două părți în conflict pe tot parcursul demersului. Acest acord va fi implementat de o comisie de cooperare, cu sediul în Instanbul, a spus și președintele Turciei.

Oficialii ONU speră că transporturile ar putea începe chiar de sâmbătă, în speranța de a atinge în câteva săptămâni nivelurile de export de dinainte de război din cele trei porturi ucrainene – o rată de 5 milioane de tone metrice de cereale pe lună.

Ce presupune acordul semnat dintre Ucraina și Rusia

  • O coaliție formată din personal turc, ucrainean și al ONU va monitoriza încărcarea cerealelor pe navele din porturile ucrainene înainte de a naviga pe o rută planificată în prealabil prin Marea Neagră, care rămâne puternic minată de forțele ucrainene și ruse.
  • Navele-pilot ucrainene vor ghida navele comerciale care transportă cereale pentru a naviga prin zonele minate din jurul coastei, folosind o hartă a canalelor sigure furnizată de partea ucraineană.
  • Navele vor traversa apoi Marea Neagră în direcția strâmtorii Bosfor din Turcia, fiind monitorizate îndeaproape de un centru comun de coordonare din Istanbul, alcătuit din reprezentanți ai ONU, Ucrainei, Rusiei și Turciei.
  • Navele care intră în Ucraina vor fi inspectate sub supravegherea aceluiași centru comun de coordonare, pentru a se asigura că nu transportă arme sau articole care ar putea fi folosite pentru a ataca partea ucraineană.
  • Rusia și Ucraina au convenit să nu atace niciuna dintre navele comerciale sau porturile angajate în inițiativa de transport al acestor cereale vitale, în timp ce în porturile ucrainene vor fi prezenți observatori ONU și turci pentru a delimita zonele protejate de acord.

Sursă foto: Profimedia