Conform unor statistici recente, România a ajuns în topul european al ratei divorțurilor. Din 1990 până în 2020, rata divorțurilor de la noi din țară a crescut de la 16% la 28,5%. Pentru a înțelege mai bine ce a dus la această creștere, cum să ne raportăm la divorț, odată ce trecem printr-o astfel de experiență, și mai ales ce putem face pentru a depăși cu bine un divorț, am stat de vorbă cu Irina Ciureanu, psihoterapeut.
Conform Institutului Național de Statistică, țara noastră a ajuns de la 16% rata divorțurilor în 1990, la 28,5% la finalul anului 2020. Înregistrăm, în medie, un divorț la fiecare 3,5 căsătorii și suntem în topul european al ratei divorțurilor. De ce credeți că a crescut atât de mult acest procent?
În primul rând, este esențial să avem în vedere că oamenii au astăzi un alt mod de raportare și o altă atitudine față de căsătorie, comparativ cu cele din trecut. Astfel, sunt mai dispuși să preia și să-și asume controlul asupra propriei vieți emoționale și, implicit, să nu mai accepte o căsătorie în care se simt nefericiți, care nu le mai împlinește nevoile sau care nu mai e în acord cu valorile lor. La acest lucru contribuie atât faptul că astăzi avem acces mai ușor la informații, cât și faptul că serviciile de terapie de cuplu s-au îmbunătățit semnificativ.
De asemenea, libertatea de a alege este un factor crucial în creșterea ratei divorțurilor. Astăzi simțim că avem mult mai multă libertate să alegem dacă și când ne căsătorim. Percepem, totodată, o mai mare libertate de a alege să divorțăm atunci când nu ne mai simțim împliniți în căsnicie, schimbările de la nivelul legislației și atitudinii sociale având un impact important în acest sens.
Stresul, considerat și boala secolului XXI, este un alt factor deloc de neglijat. Inclusiv stresul cauzat de schimbările economice și sociale are un cuvânt important de spus în viața unui cuplu căsătorit. Inflația, creșterea costurilor de trai, șomajul se numără printre provocările economice care aduc o presiune suplimentară în viața de cuplu. Negestionate la timp și cu maturitate emoțională, ele declanșează tensiuni și probleme în relație – care, în cele din urmă, pot duce la înstrăinarea și separarea partenerilor.
Nu în ultimul rând, lipsa sau ineficiența comunicării și a conectării autentice generează tensiune și conflicte în viața cuplului. Problemele de comunicare se numără printre cei mai semnificativi factori favorizanți ai divorțului.
În ciuda acestor date, foarte puține cupluri ajung la terapie atunci când întâmpină probleme în relație. Care este explicația? Mai este terapia un tabu în România?
În societatea românească există încă o concepție negativă despre terapie – atât despre cea individuală, cât și despre cea de cuplu. Din acest motiv, oamenii sunt reticenți să caute ajutor de specialitate: le este teamă să nu fie percepuți ca fiind neputincioși sau slabi.
Teama de a nu fi percepuți astfel nu este, însă, singurul obstacol care îi împiedică pe parteneri să meargă la terapie. Este important să luăm în considerare și costul financiar al procesului psihoterapeutic, un cost deloc de neglijat, mai ales pentru cuplurile care se confruntă cu probleme financiare.
Pe de altă parte, există și cupluri care își permit să investească în serviciile de psihoterapie, însă evită s-o facă din cauză că nu sunt conștiente de beneficii sau de valoarea pe care le-o poate aduce procesul. Cu toate acestea, oamenii care locuiesc în orașele mai mari din țară au o deschidere și o curiozitate crescute pentru serviciile de psihoterapie. Își asumă procesul psihoterapeutic, pentru că își doresc să se înțeleagă mai bine, să evolueze în plan personal, să se vindece.
Atunci când vorbim despre deschiderea sau, dimpotrivă, reticența românilor de a se implica într-un proces psihoterapeutic, aș adăuga că este esențial să ținem cont de contextul național mai larg: țara noastră are o istorie relativ recentă a psihoterapiei, în comparație, de exemplu, cu Statele Unite ale Americii.
„Libertatea de a alege este un factor crucial în creșterea ratei divorțurilor”
Pe lângă faptul că rata divorțurilor a crescut foarte mult, statisticile arată și că durata medie a unui mariaj, în România, este de 9 ani. Cum ați explica această perioadă, destul de lungă totuși?
Oamenii părăsesc foarte rar căsătoriile cu ușurință. Unii dintre ei se luptă ani la rând cu sentimentele lor – până iau decizia de a divorța. Paradoxal, unul dintre regretele des întâlnite după divorț este acela că nu au făcut această alegere mai devreme.
În ceea ce privește durata medie a unei căsătorii în România – există o serie de factori care o influențează: de la valorile tradiționale care ne încurajează să rămânem în căsnicie, până la problemele financiare care fac mai dificilă renunțarea la mariaj. De asemenea, presiunea socială și cea religioasă, lipsa alternativelor mai atractive sau a posibilităților de recăsătorire, frica de singurătate sau de a o lua de la zero, într-o relație cu totul nouă – toate contribuie la durata mai lungă a mariajului.
În practica mea psihoterapeutică, am observat că oamenii divorțează doar în momentul în care relația devine insuportabilă – din cauza abuzurilor fizice și/sau emoționale, a dependențelor, a comportamentelor negative ale celuilalt. În astfel de situații, cuplurile care au și copii sunt mai înclinate să-și asume decizia de a divorța.
„Oamenii divorțează doar în momentul în care relația devine insuportabilă”
Se spune că divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea unei persoane dragi. Cât de mult adevăr se ascunde în spatele acestei afirmații?
În literatura de specialitate există o scală care măsoară impactul evenimentelor stresante din viața unei persoane. Aceasta ne oferă informații valoroase și despre evenimente percepute ca fiind stresante de cei mai mulți dintre noi: divorțul, separarea maritală, închisoarea, moartea sau pierderea cuiva drag, boala.
Totuși, scala se bazează pe date statistice și cercetări generale, și nu surprinde cu exactitate modul în care fiecare individ percepe stresul generat de astfel de probleme. Să nu uităm, așadar, că fiecare dintre noi are „propria scală a stresului”, de care este important să fie conștient. Autocunoașterea propriei scale a stresului ne poate ajuta să avem mai multă grijă de sănătatea noastră psiho-emoțională.
În multe cazuri, după un divorț urmează și o depresie. Ce putem face pentru a traversa mai repede această perioadă, mai ales dacă la mijloc sunt și copii?
Depresia este unul dintre cele cinci stadii, alături de negare, furie, negociere și, în cele din urmă, acceptare. Dintre toate, ea poate fi resimtita și cea mai dureroasă. Cel mai important lucru pe care îl putem face, pentru a parcurge perioada de după divorț, este să acceptăm că pur și simplu nu există „mai repede”. Este esențial să avem răbdare, să ne privim cu compasiune, să înțelegem durerea pe care o simțim și, dacă avem posibilitatea, să o trăim alături de cineva care ne poate oferi sprijin emoțional.
Încurajez să acceptăm ideea că „este ok să nu fii ok după divorț”, mai ales că divorțul nu se rezumă la separarea de un partener – așa cum a fost el, cu părți bune și mai puțin bune. Divorțul aduce cu sine schimbări la nivelul statutului financiar și social, dar și în relațiile cu cei din jur. În viața unei persoane divorțate au loc o mulțime de schimbări care se petrec simultan – iar această perioadă nu este ușor de traversat. Tocmai de aceea, este de mare ajutor să aibă alături de ea o rețea socială de încredere, formată din familie, prieteni sau oricine dorește și poate să-i ofere sprijin emoțional.
Celor care trec printr-un divorț, care nu au în jurul lor o astfel de rețea socială, și simt că le este mult prea dificil să parcurgă această perioadă, le recomand să apeleze cu încredere la sprijinul unui specialist.
Citește și – Cele mai bune sfaturi de gestionare a anxietății, de la un psihoterapeut francez
Citește și – EXCLUSIV Interviu cu psihoterapeutul Gáspár György: de ce românii au o inteligență relațională scăzută
Citește și – Psihoterapeut: Trebuie să ai curajul să impui limite unui vampir emoțional
Citește și – Despre monogamie și infidelitate, cu psihoterapeutul Esther Perel
În timp ce unora le ia poate chiar ani să-și revină complet după un divorț, sunt și persoane care se aruncă imediat în alte relații, uneori chiar în alte mariaje. Cum explicați acest comportament și ce recomandări aveți pentru o persoană care tocmai a trecut printr-un divorț?
Sunt mai multe motive pentru care unele persoane intră, la scurt timp după divorț, într-o altă relație: fie erau încă din timpul mariajului într-o relație de prietenie, însă nu au mers mai departe de acest punct, deoarece erau căsătorite; fie nu se simt deloc confortabil cu singurătatea și au nevoie să aibă pe cineva alături. Pe de altă parte, există și cazuri în care cei care se simțeau singuri și deconectați de foștii parteneri ajung să-și găsească alinarea și consolarea în brațele altor persoane. Așadar, sunt multe situații posibile, nu putem generaliza. Ce încurajez, însă, este să fim conștienți de ce facem ceea ce facem: aleg să intru într-o nouă relație pentru că mă simt singur(ă) și inconfortabil? Prin alegerea mea, îi dau celuilalt speranțe false? Indiferent de drumul pe care îl alegem, este esențial să fim conștienți de lucrurile care se află în spatele său și de efectele sale asupra noastră, precum și a celor din jurul nostru.
Cât adevăr credeți că se ascunde în spatele expresiei “timpul le rezolvă pe toate”, atunci când vorbim despre un divorț?
Noi, ca oameni, avem capacitatea de a ne vindeca: așa cum corpul se regenerează și vindecă, așa și psihicul se poate vindeca. Deși avem un sistem imunitar psihic, vindecarea nu are loc automat. Avem nevoie de anumite condiții pentru a ne vindeca rănile. Avem nevoie de dragoste, înțelegere, compasiune și autocompasiune, dar și de dorința de a ierta și de a ne schimba. Alteori avem nevoie să căutăm în străfundurile noastre, să mergem cât mai în profunzime, pentru a înțelege de unde vin toate rănile. Așadar, timpul, de unul singur, nu le vindecă sau rezolvă pe toate.
„Timpul, de unul singur, nu le vindecă sau rezolvă pe toate”
Cum ne reluăm viața sentimentală după un divorț și ce facem atunci când după divorț urmează încă o decepție în dragoste?
Înainte de a vorbi despre reluarea vieții sentimentale după un divorț, simt să fac câteva precizări despre modurile sănătoase în care putem gestiona perioada imediată evenimentului.
Potrivit studiilor, rețeaua de suport social este unul dintre cele mai importante lucruri care ne ajută să traversăm mai ușor perioada de după divorț. Sprijinul emoțional pe care îl primim de la persoanele dragi, alături de implicarea în activități care ne aduc bucurie și sens (așa cum sunt hobby-urile), influențează modul în care reușim să gestionăm momentele dificile de după divorț.
Cel mai important lucru rămâne, însă, trăirea până la capăt a emoțiilor generate de despărțire – inclusiv a celor neplăcute, precum tristețea sau furia. Din păcate, am fost învățați să băgăm astfel de emoții sub preș, să ni le negăm, să le evităm – în literatura de specialitate există chiar sintagma de „fobie a emoțiilor”. Ne este frică de emoțiile noastre inconfortabile și fugim de ele. Vestea proastă este că emoțiile netrăite nu trec pur și simplu, ci rămân înăuntrul nostru, neprocesate. Ele ies la iveală la primul factor declanșator – acesta este motivul pentru reacționăm în moduri neașteptate la diferite situații din prezent. Reacțiile noastre de acum poartă încărcătura emoțională neprocesată în trecut.
Pe de altă parte, când ne acceptăm și trăim până la capăt emoțiile, descoperim o mulțime de lucruri valoroase despre noi și nevoile noastre. Emoțiile trăite ne dau direcție și ne ajută să ne orientăm mai ușor în viața noastră de zi cu zi, inclusiv în cea relațională.
Toate aceste lucruri ne susțin inclusiv în reluarea vieții sentimentale. Odată cu trecerea timpului, ne putem întreba: „Ce vreau eu să fac diferit în alegerile mele, în modul în care mă port?”, „Ce am învățat din relația încheiată?”, „Cum se integrează ea în povestea mea de viață?”. Astfel de întrebări sunt esențiale înainte de a merge mai departe în orice poveste de dragoste.
Totodată, este important să știm că nu avem garanții, deci asumarea unei noi relații de cuplu presupune anumite riscuri. Ce putem face, însă, este să ne întrebăm: „Ce fel de bărbat îmi doresc lângă mine?”, „Care sunt riscurile deciziilor mele?”, „Ce îmi doresc de la o relație de data aceasta?”, „Ce am învățat din experiența trecută?” și, nu în ultimul rând, „Cum m-am schimbat eu?”.
„Ne este frică de emoțiile noastre inconfortabile și fugim de ele”
Cum facem față presiunilor din jurul nostru – familie, prieteni – după un divorț? Mă refer aici atât la întrebările lor legate de motivul divorțului, cât și la insistențele acestora de a ne reface viața amoroasă.
Prietenii adevărați ne vor binele și își doresc să ne știe fericiți. Cu toate acestea, de multe ori, modul în care ei vor să se asigure că suntem bine nu ne ajută, nu rezonează cu nevoile noastre.
Ce putem face, în astfel de situații, este să le comunicăm clar care sunt nevoile noastre: „Uite, înțeleg că tu vrei ca eu să fiu fericită, însă nu mă pot forța să fiu așa. Am nevoie să-mi trăiesc emoțiile și să parcurg etapa aceasta. Când vezi că sunt tristă, m-ar ajuta mult să-mi spui asta… M-ar ajuta doar să mă asculți, nu să-mi spui părerea ta sau să-mi dai sfaturi. De asemenea, am nevoie de la tine să nu îmi mai critici fostul soț.”
Cum ne dăm seama că am depășit cu adevărat divorțul?
Există câteva lucruri care ne ajută să conștientizăm că am depășit cu adevărat divorțul. Astfel, acceptăm finalului căsniciei (indiferent de modul în care acesta a avut loc) și ne adaptăm la noua situație. Ne împăcăm cu povestea căsniciei încheiate și nu mai avem gânduri negative despre fostul soț. Totodată, simțim că avem mai multă încredere în noi însene și suntem pregătite să începem o nouă relație. Nu în ultimul rând, avem deschiderea necesară să ne implicăm în activitățile pe care înainte le evitam, din cauza faptului că ne aminteau de fostul mariaj sau de perioada divorțului.
Irina Ciureanu este psihoterapeut, iar din 2021 practică și terapia accelerată experiențială dinamică, AEDP Institute, NY. Mai multe detalii despre activitatea ei, aici.