Autobronzant – Cum se folosește și cât este de rezistent?

Distribuie articol

Un autobronzant este preferat de multe ori de persoanele care iubesc bronzul, însă, din diverse motive, nu se pot expune la soare. Află cât este de eficient și de sănătos și cum să-l aplici pe piele pentru a evita petele

Foarte multă iubește bronzul și ar fi minunat dacă ne-am putea bucura de el  tot timpul anului, dar într-un mod sănătos, fără a ne expune în exces la soare. De multe ori însă, un autobronzant bun poate fi soluția pentru o piele frumoasă și bronzată.

Cum se folosește autobronzantul

Fie că folosești un spray autobronzant sau cremă ori loțiune autobronzantă, este bine să știi cum să le folosești pentru a evita să te alegi cu pete inestetice, pe care nimeni nu și le dorește. Așadar, iată câțiva pași simpli pe care să-i urmezi atunci când vrei să folosești autobronzant.

În primul este important să alegi cu atenție un autobronzant.  Chiar dacă îți dorești o piele arămie, nu lua autobronzante cu mult mai închise decât nuanța naturală a pielii tale. Ideal este să poți să-l testezi pe o zonă de pe braț și să-l lași minimum 12 ore.

  1. Înainte de a folosi loțiune autobronzantă, cremă sau spray,  fă un tratament exfoliant acasă. Poți folosi cafea, zahăr brun, mălai sau tărâțe pentru un scrub natural sau poți apela la un produs din comerț. Important este să înlături stratul de piele uscată pentru a evita petele. Acest lucru se face cu o zi înainte de a aplica autobronzantul.
  2. În prima etapă amestecă puțin autobronzant cu crema ta obișnuită de corp și asigură-te că hidratezi bine locurile mai uscate precum coatele și călcâiele.
  3. Aplică spray-ul autobronzant, loțiunea sau crema autobronzantă și ai grijă să o distribui uniform. Începe cu picioarele, apoi cu trunchiul, fața, urechile și decolteul, apoi brațele.
  4. Acordă o atenție deosebită pleoapelor, conturului feței, zonei din jurul nasului și sprâncenelor, acestea sunt zone care ar putea prezenta diferențe de nuanțe nedorite.
  5. Atunci când te speli pe mâini, ai grijă să distribui uniform bronzul de pe brațe cu ajutorul unei creme hidratante, pentru a nu apărea diferențe semnificative de culoare.
  6. Așteaptă ca autobronzantul să se usuce bine înainte de a îmbrăca, dacă nu vrei să-ți pătezi hainele.

Pentru a menține cât mai mult timp bronzul obținut, ai grijă ca pielea să fie tot timpul hidratată. Folosește produse de curățare cu o acțiune blândă.

Este sănătos un autobronzant?

Multe studii arată că folosirea unui autobronzant poate fi mai sănătoasă decât expunerea prelungită la soare sau la solar care poate duce la cancer de piele. Cu toate acestea, multe dintre autobronzante conțin o substanță numită dihidroxiacetona (DHA), exact cea care dă culoarea arămie. Aceasta poate fi dăunătoare pentru piele și, în plus, din cauza ei, razele soarelui pot avea un efect și mai nociv. Cu toate acestea, autobronzantele sunt acceptate de autoritățile din domeniul medical.

Așadar, dacă folosești autobronzant, trebuie să ai totuși în vedere faptul că va fi obligatoriu să folosești în continuare cremă de protecție solară atunci când te expui razelor UV.

Spray sau cremă autobronzantă?

Deși este alegerea fiecărei persoane cu ce fel de autobronzant își dă pe piele și cu ce se simte mai bine, specialiștii susțin că loțiunea autobronzantă sau crema sunt destinate celor cu pielea mai uscată, în timp ce spray autobronzant sau pudră autobronzantă folosesc cei cu pielea cu tendințe de îngrășare.

Autobronzant natural

Autobronzant natural cu morcov

Autobronzant natural cu morcov

Tocmai pentru că multe dintre autobronzantele din comerț conțin substanțe nocive, poți încerca oricând să prepari un autobronzant natural la tine acasă. Iată câteva rețete:

Autobronzant natural cu morcov

Morcovul este deja celebru pentru felul în care ne ajută pielea. Nu doar că acesta face minuni aplicat extern, ca autobronzant, dar introdus în alimentație, ajută la obținerea unei culori frumoase și atunci când ne expunem cu precauție la soare.

  • 1,5 litri de apă
  • 8 morcovi
  • 1 cană și jumătate de zahăr brun

Pune apa la fiert. În momentul în care clocotește, daugă morcovii rași şi zahărul brun. Lasă apoi să fiarbă la foc mic, timp de aproximativ 2 ore, până se formează pastă fluidă. După răcire, separă pasta de surplusul de apă cu ajutorul unei site. Pune amestecul într-un recipient de spray și folosește-l o dată pe săptămână.

Autobronzant natural cu cacao

Cacaoa poate fi folosită și pentru a obține un bronz uniform, însă înainte de a aplica amestecul obținut, asigură-te că ai pielea bine exfoliată și hidratată.

  • pudră de cacao
  • loțiune de corp hidratantă

Amestecă jumătate de cană de loţiune de corp cu o treime de cană de pudră de cacao. Asigură-te că este un amestec omegen, fără cocoloașe de cacao. Aplică pe pielea spălată şi uscată și așteaptă să se usuce.

Vezi și:

Unt de cacao – beneficii, proprietăți și la ce poți să-l folosești

Măști de față – 20 de rețete de măști naturale pentru fiecare tip de ten