Focar COVID-19 într-un spital de oncologie din Iași: 27 de părinți și copii, infectați

Distribuie articol

Direcția de Sănătate Publică a județului Iași a anunțat că 14 copii și 13 părinți care îi însoțeau s-au infectat în secția de oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.

Persoanele infectate au fost izolate, iar spațiile din secție vor fi dezinfectate, conform informațiilor de la DSP Iași. În județul Iași au fost confirmate 52.911 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19, 606 fiind declarate doar în ultimele 24 de ore. Tot în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 18 decese în rândul persoanelor confirmate.

Incidența a ajuns vineri la 7,9 la mia de locuitori în municipiul Iași. La nivel județean, ea este de 5,75. Comitetul Județean de Urgență a Iași a decis să instaureze carantina de noapte în weekend în aceste condiții.

În spitale nu mai sunt locuri pentru pacienții infectați cu coronavirus, după cum a spus directorul DSP, Vasile Cepoi, citat de Libertatea: „Nu mai avem locuri nici pentru persoanele care nu au nevoie de oxigen. Persoanele simptomatice, care nu au nevoie de oxigen, nu mai au loc în spital. Am discutat cu Spitalul CFR, cu Spitalul de Recuperare, cu Spitalul de Boli Infecţioase, să vedem, să evalueze care din care cazuri ar putea fi externate, ca să mai putem primi din Unitatea de Primiri Urgențe, care este plină. Nu mai ştiu câte zeci sunt acolo”.

Citește și: INSP: Numai 1,3% dintre persoanele vaccinate s-au infectat cu COVID-19

Citește și: CNCAV: Vaccinul anti-COVID-19 poate fi făcut împreună cu cel antigripal

Citește și: Apelul disperat al managerului spitalului de boli infecțioase din Iași: „Este momentul iniţierii unui nou lockdown”

Citește și: COVID-19 în România. Aproape toate județele sunt în scenariul roșu

Vasile Cepoi nu este singurul care a vorbit despre situația din Iași în ceea ce privește pandemia. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, Florin Roșu, susține că este nevoie de un nou lockdown, pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni.

Din punctul meu de vedere, este momentul iniţierii unui nou lockdown de cel puţin două săptămâni, acest lucru fiind dublat de obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale, cum ar fi cadrele medicale, cadrele didactice, dar şi alte categorii profesionale care sunt expuse riscului şi contactului interuman prelungit”, a spus dr. Florin Roșu, conform Agerpres, citat de Digi24.

Foto – 123rf.com