Studiu: Vitamina D nu ajută la prevenirea sau tratarea COVID-19, cum se credea

Distribuie articol

Unul dintre miturile care circulă cu privire la prevenirea și tratarea infecției cu noul coronavirus este că vitamina D în cantități mari poate ajuta – însă un studiu a demonstrat contrariul.

Un studiu realizat de cercetători din Marea Britanie, Europa și Statele Unite ale Americii arată că nu există dovezi științifice care să demonstreze că prin consumul de vitamina D în cantități mari poate preveni sau trata îmbolnăvirea cu noul coronavirus.

„Un nivel adecvat de vitamina D în corp este crucial pentru sănătatea noastră, un nivel prea scăzut poate duce la rahitism sau la dezvoltarea de osteoporoză, dar o cantitate prea mare poate duce la o creştere a nivelului de calciu în sânge, ceea ce ar putea fi dăunător”, a explicat Sue Lanham-New, autoarea studiului, potrivit Digi24.

Citește și: Povestea bătrânului de 92 de ani din Botoșani vindecat de COVID-19: „A fost greu. Am regretat, am plâns!”

Cercetătorii au pornit de la zvonurile cum că doze de peste 4000IU/d de vitamina D pot reduce riscul de îmbolnăvire de COVID-19 sau chiar trata boala și au căutat să vadă dacă acestea au o bază științifică. În urma trecerii în revistă a literaturii de specialitate, oamenii de știință au conchis că nu există dovezi care să arate că un consum excesiv de vitamina D poate fi benefică în contextul pandemiei de coronavirus.

Însă persoanelor care ies foarte rar la aer din cauza distanțării sociale li se recomandă să ia suplimente cu vitamina D, dar fără să depășească dozele recomandate de medic sau farmacist.

Foto: 123rf.com