Anevrismele de aortă reprezintă o afecțiune subdiagnosticată în România, iar multe persoane ajung la medic când anevrismul este deja rupt și reprezintă o urgență.
Aorta este cea mai mare arteră a organismului. Pleacă din ventriculul stâng al inimii și se ramifică în corp către toate organele, din torace până în abdomen. Are cel mai mare calibru și cel mai gros perete dintre toate vasele de sânge. Dacă acesta are o problemă, începe să se dilate. Gravitatea anevrismului depinde de presiunea sângelui.
Frecvența acestei patologii este mare și este încă o afecțiune subdiagnosticată în toată lumea. Apar 10 cazuri noi la fiecare 100.000 persoane pe an. În România, sunt diagnosticați aproximativ 2.000 de pacienți anual cu anevrism de aortă.
Ce este un anevrism, cum îl descoperim și cum se tratează, aflăm de la Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, supraspecializat în chirurgie vasculară.
„Frecvența acestei afecțiuni în rândul populației a crescut neașteptat și ne surprindere și pe noi specialiștii”
Dr. Călin Popa: Anevrismul de aortă însumează la diferite niveluri dilatări care pot fi extreme și care în anumite condiții și depășind diferite diametre se pot rupe. Rupturile pun viața pacientului în pericol, de aceea trebuie diagnosticate cât încă sunt într-un stadiu mic.
Cât de ușor se poate pune un diagnostic și ce investigații trebuie făcute?
Dr. Călin Popa: Este destul de greu să diagnostichezi anevrismele. Pe măsură ce evoluează dilatarea anevrismală, provoacă simptome diverse și nespecifice precum dureri care migrează sau dureri punctuale dar care în evoluție se mută în altă parte, simptome legate de hemodinamică, tulburări de presiune arterială. Aceste simptome trimit pacientul la medic, dar screeningul inițial nu evidențiază anevrismul.
Aceste probleme pot fi descoperite chiar și întâmplător. La un moment dat, specialistul la care ajunge pacientul indică o examinare radiologică, de obicei un CT, care este în stare să pună un dagnostic clar. Dar la examenele clinice sau la analize uzuale de laborator sau la investigatiile curente făcute de medici în cabinet, nu se identifică anevrismele.
Este anevrismul o boală a adulților de vârsta a doua sau apare și la tineri?
Dr. Călin Popa: Apare și la tineri dar la cei cu boli structurale ale aortei. Sunt boli genetice care determină o scădere a fibrei elastice sau de colagen din peretele aortei, prin urmare acesta devine mai puțin elastic și se poate dilata sau se poate rupe. Sunt rupturi incomplete în urma cărora presiunea sângelui disecă straturile care fac parte din structura peretelui aortic. Această disecție progresează spre periferie fragilizând aorta și, prin disclocarea acestor straturi, determină tulburări în perfuzia altor organe care primesc sânge de la aortă.
În cazul tinerilor care prezintă aceste anomalii suntem avertizați de aspectul clinic al lor. Este vorba de sindromul Marfan – tinerii sunt extrem de înalți (peste 1.80 m), au o subluxație de cristalin, au sternul înfundat iar mersul este caracteristic – cu picioarele în X. La un astfel de tânăr trebuie neapărat să facem investigațiile necesare pentru a diagnostica un eventual anevrism de aortă pentru că sunt în pericol de ruptură mai mult decât oricare altă categorie de oameni la care aorta e dilatată.
Care sunt simptomele specifice? Le putem detecta singuri?
Dr. Călin Popa: La început, o perioadă lungă, pacientul este asimptomatic. Este important să putem descoperi anevrismul în această perioadă chiar dacă este mic. Când suntem avertizați că se dezvoltă acesta, îl putem monitoriza la șase luni-un an, cu un angio-CT.
Simptomatologia depinde mult de localizarea anevrismelor și este diferă în funcție de asta. Aorta pleacă de la inimă spre gât, unde se încurbează (crosa aortică), apoi merge spre posterior, circulă pe peretele toracic, se angajează în abdomen și undeva într-un punct ce corespunde cu ombilicul, se bifurcă în 2 artere care duc sânge membrelor inferioare. Anevrismele pot să cuprindă aorta în totalitate sau doar segmente.
De exemplu, un anevrism de aortă care se dezvoltă la nivelul crosei, prin faptul că acolo există nervi ai laringelui care o înconjoară, poate să apară o voce bitonală. Poate să împiedice inclusiv circulația mâncării în stomac iar bolnavul să nu poată să mănânce alimente solide (disgafie). Jenele asupra organelor din jur se pot manifesta la nivelul traheei, deci pacientul poate că nu respiră bine.
Din păcate, anevrismul de aortă este foarte camuflat de o sumedenie de alte afecțiuni la care te gândești în primul rând. Spre exemplu, acum, un pacient care nu poate sufla bine, este mai degrabă trimis întâi la Matei Balș să învestigheze dacă nu cumva are COVID.
Cât durează de când se dezvoltă anevrismul până când se poate produce o ruptură?
Dr. Călin Popa: La tinerii despre care vorbeam intervalul e scurt. În cazul lor, diametrul la care aorta se poate rupe este mult mai mic decât în cazul celor cu anevrisme arterosclerotice sau cronice. La acești tineri, o aortă dilatată la cinci centimetri pune indicație clară de operație. Pe când cinci centimetri reprezintă doar un semnal de alarmă pentru un pacient cu anevrism arterosclerotic, care este cel mai frecvent. Deci, diferențele sunt foarte mari. În plus, la tinerii cu boli structrale, evoluția este mult mai rapidă și trebuie intervenit prompt.
Cât de important este stilul de viață sau comorbiditățile?
Dr. Călin Popa: Există niște factori de risc. Dacă vorbim de hipertensiune arterială, de exemplu, un factor esențial, care persistă mult timp la o valoare ieșită mult din limite, poate să dezvolte un anevrism mult mai repede decât la oamenii care, deși sunt hipertensivi, se tratează și tensiunile sunt ținute sub control. Metabolismul lipidelor care, prezente în exces în sânge, ele se depun pe peretele arterelor și le reduce elasticitatea. Desigur, pacienții ar trebui să se ferească de diabet, să renunțe la vicii. Mai ales la fumat și mai ales dacă vorbim de perioada preoperatorie. Renunțarea la fumat în acea perioadă îți poate salva viața, la propriu.
Patologia se moștenește?
Dr. Călin Popa: Da, în cazul acelor tineri pe care îi dădeam ca exemplu. Dar, în general, nu există o transmitere genetică propriu zisă. Se moștenește predispoziția spre boală sau se împrumută obiceiurile alimentare proaste sau viciile din anturaj, din familie.
Bărbații sunt mai predispuși la această boală pentru că bolile cardio vasculare, precum infarctul miocardic sau ischemiile sunt mai prezente la bărbați până la 50-55 de ani. De la această vârstă în sus, procentul se egalează. Femeile sunt mai protejate de hormoni în perioada activă a vieții lor.
Ca principiu, orice om care trece de 50 de ani, ar trebui să facă periodic controale la medicul specialist, mai ales dacă are simptome ale oricărei boli cardio vasculare.
Cum se tratează?
Dr. Călin Popa: În funcție de diametrul la care ajung se tratează fie endovascular, fie chirurgical clasic. Tratamentul endovscular presupune excluderea anevrismului prin implantarea pe calea unei artere periferice, de obicei aflată la rădăcina coapselor, un cateter care conține într-un manșon o proteză vasculară pliată – o armătură metalică acoperită cu un material plastic. Endoproteza, ajunsă la locul anevrismului, se eliberează din manșon.
Au limitele lor. Și aici intervine chirurgia. Odată deschis pacientul, se identifică zonele sănătoase și se exclude anevrismul prin implantarea unei proteze pe care o suturăm acolo. Nu e așa de simplu precum se descrie, pentru că aorta este înconjurată de multe elemente anatomice care nu trebuie atinse, din anumite segmente ale aortei pleacă ramuri care perfuzează alte organe și care trebuie implantate în proteză într-un timp perfect, astfel încât viabilitatea organelor să persiste.
Există complicații ale tratamentului endovascular – arterele se pot rupe și se ajunge la chirurgie de urgență, zona unde se prinde endoproteza de aortă sănătoasă poate să permită sângelui să o ia pe unde nu trebuie, printre proteză și peretele aortei, se produce un lic paraprotetic. Dar acest lic alimenteaza anevrismul și îl face să crească, ca și cum nu s-ar fi tratat.
Sunt multe complicații ce pot apărea, de aceea, de multe ori e mai bine să intervii chirurgical, mai ales dacă anevrismul este mai mare. Ce-i drept, inclusiv intervenția chirurgicală vine la pachet cu o serie de riscuri și chiar mortalitate. Însă, puse în balanță cu riscurile la care te expui lăsând boala să își facă de cap, întotdeauna e mai bine să alegi chirurgia.