Semne că ai părul deteriorat. Cum îi poți schimba aspectul

Distribuie articol

Dacă te întrebi cum arată un părul degradat, află că nu există un singur răspuns. Există mai multe semne că ai probleme cu podoaba capilară și trebuie să faci ceva, de la căderea în exces și ruperea firelor, până la lipsa strălucirii și aspectul tern și aspru.

Conform studiilor, 9 din 10 femei contribuie la deteriorarea părului lor, iar printre cele mai frecvente cauze putem enumera: periatul, expunerea la razele UV, stilizarea cu aparate pe bază de căldură și tratamente chimice repetate.

Iată care sunt semnele de care să ții cont și pașii pe care să îi faci pentru a te bucura de un păr sănătos! Fii atentă la aceste trei lucruri și poți să previi deteriorarea acestuia pe viitor!

Citeşte și: Bretonul e din nou la modă. Ce alte tunsori revin în trend și cum pot fi obținute

Citeşte și: Cum dăm volum și strălucire părului care se subțiază odată cu înaintarea în vârstă. Recomandările specialistului

Părul arată și se simte uscat și aspru

Primul lucru pe care îl observi când ai părul degradat este că acesta se simte deshidratat și aspru. Îi lipsește strălucirea naturală, este în permanență uscat, ceea ce îl face și greu de aranjat. Părul se poate usca din mai multe motive, fie ca urmare a căldurii generate de către aparatele de styling, fie în urma tratamentelor chimice sau din cauza geneticii. Însă, odată ce acesta începe să se deterioreze, se poate ajunge la mai multe probleme.

Vestea bună este că există nenumărate moduri prin care îl poți rehidrata, de la vitamine, la șampoane și la tratamente în salon. Urmează acești pași dacă ai părul uscat și fragil!

Citeşte și: 4 măști pentru față pe bază de fructe ce te scapă de riduri. Cum să le pregătești acasă

Citeşte și: Top 5 coafuri ideale pentru părul nespălat sau gras

Folosește șampoane hrănitoare

E șamponul tău suficient de hrănitor? „Pentru o bună curățare, folosește un șampon care curăță atent părul, fără să îndepărteze uleiurile esențiale de pe fire. Se potrivește tuturor tipurilor de păr și este un bun stimulator al procesului de reconstrucție, pregătind părul pentru următorii pași”, explică hairstylistul Lucian Busuioc.

Elimină excesul de apă din păr înaintea aplicării conditionerului

Știai că un conditioner nu acționează la capacitatea maximă, dacă îl aplici pe părul ud? „E la fel ca și în cazul unui burete, dacă este uscat absoarbe toată apa, iar când e prea ud nu reține nimic. La fel se întâmplă și în cazul părului tău, de aceea este foarte important să elimini surplusul de apă cu un prosop.

Aplică apoi conditionerul, un tratament cremos care descurcă părul, îl netezește și îl hidratează. Se menține pe păr între 30 de secunde și 3 minute, în funcție de gradul de degradare”, susține stilistul Wella Professionals.

Stlizează părul cu un tratament puternic

Între spălări, când părul este uscat, poți continua să-l hidratezi cu balsam și creme care țin deshidratarea cât mai departe. De asemenea, mai poți aplica și un ulei ușor.

Părul deteriorat este predispus degradării

Ți se rup firele? Ai observat vârfuri despicate? Îți cad mai mult decât ar trebui? E normal să ai câteva fire despicate, dar nu toate. Iar acest lucru se întâmplă atunci când folosești prea des aparate de styling cu căldură sau îți tratezi chimic părul. Și pentru că nu poți da timpul înapoi și să revii la vârfurile sănătoase, poți preîntâmpina viitoarele deteriorări cu ajutorul produselor și tehnicilor potrivite.

Ce faci dacă părul tău se rupe ușor și ai vârfurile despicate?

  1. Folosește șampoane și conditionere de întărire;
  2. Tunde regulat vârfurile despicate;

Ultimul „remediu” pentru vârfurile deteriorate este tunderea lor. Nu le poți sigila permanent, dar le poți ține sub control cu tunsori regulate, la 4-6 săptămâni. Dacă vrei să îți păstrezi lungimea, atunci e bine să scurtezi părul cu doar un centimetru.

Când știi că părul tău are nevoie de o îngrijire specială

Când părul se încurcă sau se încâlcește e ceva normal, mai ales dacă tocmai l-ai spălat. Dar nu ar trebui să încerci mai mult de cinci minute să îl descurci. Dacă acest lucru devine o problemă și durează prea mult poate fi un alt semn că podoaba ta capilară are nevoie urgentă de un boost de îngrijire. Părul uscat, subțire și electrizat se încurcă mult mai ușor, iar acest lucru denotă că te confrunți cu un păr deteriorat.

Foto: Shutterstock