Adriana Bahmuțeanu plănuiește mutarea în SUA, la George Restivan: „Suntem îndrăgostiți unul de altul! Acolo e familia mea!”

Distribuie articol

Adriana Bahmuțeanu traversează una dintre cele mai contrastante perioade din viața sa. La vârsta de 51 de ani, vedeta TV pare să fi atins, în sfârșit, echilibrul sentimental la care a visat întotdeauna, însă această fericire este umbrită de o luptă juridică epuizantă în România.

Întoarsă recent din Statele Unite ale Americii, unde a petrecut momente de neuitat alături de soțul ei, George Restivan, prezentatoarea a vorbit deschis despre dorința de a se muta definitiv peste Ocean și despre durerea de a nu-și putea strânge în brațe propriii copii.

America, refugiul unde și-a găsit liniștea sufletească

Vizita în Statele Unite ale Americii a reprezentat pentru Adriana Bahmuțeanu mai mult decât o simplă vacanță; a fost confirmarea faptului că relația cu George Restivan este cea pe care a așteptat-o o viață întreagă. Vedeta a mărturisit că s-a acomodat instantaneu cu stilul de viață american și că armonia din cuplul lor este totală.

„A fost foarte frumoasă vizita în America, m-am acomodat foarte repede, nu am avut probleme cu fusul orar, cu somnul. Eu și George ne-am înțeles foarte bine, am făcut echipă, am făcut foarte multe lucruri împreună acolo, chiar ne potrivim și chiar mi-a plăcut foarte mult.

Ca și cuplu, relația mea este bună, e relația pe care am așteptat-o toată viață și m-am gândit că de azi încolo să mă prioritizez pe mine, să-mi prioritizez relația de cuplu, jobul, să mă pun pe mine pe primul loc în viața mea pentru că aceste proceduri judiciare m-au obosit teribil”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru click.ro.

Adriana Bahmuțeanu se confruntă cu probleme de sănătate după pierderea mamei și din cauza relației tensionate cu cei doi copii

Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană

Planuri de mutare definitivă și dorul de soț

Deși s-a întors în țară pentru a rezolva problemele legale, gândul vedetei a rămas pe „Santana Row”, în California. Din cauza unei intervenții chirurgicale recente care necesită o recuperare îndelungată, George Restivan nu poate călători în România, astfel că Adriana este hotărâtă să fie ea cea care face pasul decisiv către o viață nouă în străinătate.

„Suntem foarte bine, eu și George. Suntem îndrăgostiți unul de altul, ne e dor unul de altul, de-abia așteptăm să ne revedem. Cel mai mult îmi doresc acum să îl țin de mână pe George și să ne plimbam împreună pe Santana Row, în San Jose, California. Eu mă simt foarte bine cu el. În America am găsit familia pe care mi-am dorit-o toată viața! Acolo e familia mea!

Soțul meu nu poate să vină în România pentru că tocmai ce a suferit o operație și este în recuperare acum 7-8 luni de zile. O să mă duc eu acolo!”, a explicat prezentatoarea TV.

Revolta împotriva sistemului judiciar din România

Revenirea în țară a fost marcată de realitatea dură a instanțelor de judecată. Adriana Bahmuțeanu și-a exprimat public nemulțumirea față de modul în care statul român gestionează cauzele care implică minori, subliniind întârzierile nejustificate care îi afectează viața personală și drepturile părintești.

„M-am întors acasă pentru că am termene, am procese, proceduri judiciare care durează și într-adevăr sunt presante. De 6 luni de zile am o ordonanță care nu s-a judecat nici până acum, ceea ce este incredibil deși în lege spune că durează maxim o lună.

Asta e statul Român și respectul față de cetățean și, din păcate, la noi nu se respectă interesul superior al copilului. Unde este interesul copilului dacă de 6 luni de zile am cerut ordonanță pentru minor și ea nu se respectă?”, s-a întrebat, retoric, vedeta.

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu, declarații surprinzătoare despre saloanele de masaj vizate de autorități. „Lucrurile pe care le-am văzut… Era mai ceva ca în dosarele Epstein!” Jurnalista locuiește în zona unuia dintre saloane

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu, dezvăluiri incredibile din relația cu Silviu Prigoană. „I-am zis: ‘Vezi piciorul ăsta? Pe geam ți-l arunc!’ L-am aruncat!”

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu, mărturisiri emoționante la un an de la decesul lui Silviu Prigoană. „Nu era pregătit să moară! Dacă am un regret…” Ce a dezvăluit despre relația ei cu afaceristul

Durerea unei mame: „Copiii mei sunt învățați să mă urască”

Cea mai mare suferință a Adrianei rămâne însă ruptura totală de cei doi băieți ai săi, Maximus și Eduard, după decesul tatălui lor, Silviu Prigoană. Vedeta susține că legătura cu aceștia este blocată artificial de către cei care se ocupă de îngrijirea lor în prezent, acuzând tehnici de manipulare care îi vizează pe minori.

„Nu am legături astăzi cu copiii mei, i-am sunat, le-am dat mesaje, din păcate relația este întreruptă. Copiii mei sunt învățați, îndoctrinați, manipulați ca să mă urască și să nu discute cu mine pentru că partea adversă știe că le-aș spune adevărul dacă am avea o discuție sinceră.

Am fost o perioadă în care am avut și trei termene într-o săptămână la instanță. Este obositor pentru un avocat, dar pentru o persoană implicată emoțional!”, a conchis Adriana Bahmuțeanu, lăsând să se înțeleagă că nu va renunța până când nu își va reîntregi familia.

Foto – Facebook / Instagram