Shania Twain, greu de recunoscut după cea mai recentă schimbare de look. Fanii au confundat-o cu surorile Kardashian

Distribuie articol

Shania Twain și-a făcut o schimbare îndrăzneață de look, iar mulți dintre fani abia au mai recunoscut-o în pozele postate pe rețelele de socializare. În vârstă de 58 de ani, cântăreața a decis că este momentul pentru o modificare notabilă a înfățișării, așa că și-a schimbat culoarea părului, optând pentru o nuanță modernă de roz.

Shania Twain, greu de recunoscut de fani la 58 de ani

Într-una dintre fotografiile recent postate pe Instagram, cântăreața canadiană apare cu părul lung până la coate, vopsit în roz, cu un machiaj puternic, părând că are extensii de gene și îmbrăcată într-un sacou negru.

Fanii cântăreței „Still the One” au avut reacții mixte cu privire la noua ei înfățișare, unii spunând că începe să semene cu alte celebrități precum Avril Lvigne, Sofia Vergara sau surorile Kardashian.

„Am crezut că acesta este Avril Lavigne când am văzut prima oară poza”, a scris cineva ăn dreptul postării.

„Această privire a ei îmi dă vibrații Kardashian”. „Pentru mine este atmosfera Sofia Vergara”, au reacționat alți internauți.  

Unii s-au declarat nemulțumiți de schimbare, spunând că nu o recunosc.

„Noul ei aspect este încă frumos, dar abia o pot recunoaște dacă nu începe să cânte. Dacă nu-i văd numele pe poză, nu știu că este ea. Totuși, îmi place versiunea originală.”

“Nici măcar nu seamănă cu ea!”

“Mi-aș dori să înceteze să-și mai facă schimbări la față. E atât de inutil!”

“Buzele ei sunt prea mari pentru fața ei!” – sunt câteva dintre nemulțumirile fanilor legate de noul aspect al artistei.

Shania Twain spune că nu are operații estetice

Deși nu a vorbit niciodată în mod deschis despre operațiile estetice, Shania Twain părea să confirme că nu a făcut intervenții în timpul unui interviu Hoda Kotb, din ianuarie 2023, în emisiunea Today.

„Am ajuns într-un punct în care… nu, nu o voi face”, i-a spus ea lui Hoda, dezvăluind că în cele din urmă a decis să nu fie supusă unei operații estetice. „Poate că asta a fost probabil o parte din ceea ce m-a împins să spun – OK, este timpul să începi să te iubești în propria ta piele. Sigur că am mulți prieteni care au avut operații de succes, dar am văzut și cazuri dezastruoase” – a continuat artista.

Shania a vorbit atunci și despre schimbările corporale survenite odată cu înaintarea în vârstă.

„Cu timpul îmbătrânim, și știi… pielea începe să se lase și ni se întâmplă tot felul de lucruri. Dar mi-am dat seama că îmi era rușine să port bikini la plajă și când eram mai tânără. Așa că mi-am zis că este ridicol, trebuie să opresc prostiile astea. Pot începe să porți bikini la plajă și acum, chiar dacă nu mai am 20 de ani. Trebuie doar să trec peste chestia asta”, a mai mai spus superstarul.

Shania Twain, a doua cea mai bună artistă canadiană, după Celine Dion

Pe numele real Eilleen Regina Edwards, Shania Twain este o cântăreață și textieră canadiană de mare succes în industria muzicală. Ea a devenit celebră în domeniul muzicii Pop Country odată cu lansarea celui de-al treilea album intitulat Come on Over. Materialul a fost comercializat în circa 40 de milioane de exemplare pe plan internațional.

Shania Twain este singura interpretă care a reușit să obțină trei discuri de diamant în Statele Unite ale Americii, clasându-se pe locul al doilea în topul celor mai de succes artiști canadieni, prima poziție fiind ocupată de Celine Dion.

Foto – Instagram / Hepta