Top 5 cele mai bune rimeluri din toate timpurile. Cum să aplici corect mascara, în trei pași

Distribuie articol

Top 5 cele mai bune rimeluri din toate timpurile. Rimelul este unul dintre cele mai importante produse care fac parte din trusa de machiaj a unei femei. Unul dintre criterii, atunci când doamnele cumpără mascara, este cât de mult ajută acesta la alungirea și volumul genelor.

Următoarele 5 rimeluri au trecut testul anilor și sunt considerate unele dintre cele mai bune produse pentru alungirea genelor, scrie Vogue France.

Cum să aplici corect rimelul

Dacă ar fi să păstreze un singur produs de machiaj, din toată trusa de make-up, multe femei ar alege cu siguranță un rimel. Pe lângă faptul că alungește genele, mascara accentuează privirea.

Iată cum să aplici corect rimelul, în trei pași:

  • 1. Aplică un prim strat pe genele superioare, întinzându-l de la rădăcină până la vârfuri. 
  • 2. Aplică un al doilea strat, de data aceasta în zig-zag, pentru a acoperi fiecare geană.
  • 3. Ultimul strat, uneori chiar opțional, este cel de pe genele inferioare. Aici nu trebuie să insiști foarte mult, astfel încât rezultatul să fie cât mai natural. 

Citește și: Ce trebuie să faci ca să ai gene lungi și dese în mod natural

Care sunt cele mai bune 5 rimeluri din toate timpurile

1. Rimel Chanel Inimitable Extreme

Alianță perfectă a științei Chanel și a tehnologiei japoneze, această mascara mărește lungimea genelor într-un mod impresionant. Acest lucru se întâmplă datorită periei sale ergonomice, care asigură o aplicare super ușoară pentru un rezultat curat, precis, fără nicio aglomerare. 

Fiecare geană este bine despărțită, alungită, curbată. Cel mai mare avantaj? Formula sa de lungă durată, rezistentă și la transfer.

2. Rimel Lancôme Hypnôse

Puține rimeluri alungesc genele așa cum o face Hypnôse de la Lancôme, produsul emblematic al mărcii, lansat în 2014. Formula sa cu ulei de jojoba alunecă pe gene pentru a-i facilita aplicarea. În timp ce guma de salcâm face genele sănătoase și moi ca mătasea. Se pot aplica până la 8 straturi, pentru gene întinse la infinit, mai arată sursa citată.

Citește și: Cele mai bune epilatoare pentru cea mai fina piele

Rimelurile de top din întreaga lume

3. Le mascara DiorShow Iconic Overcurl

Este, probabil, unul dintre cele mai faimoase rimeluri din lume și trebuie să aplici doar un strat pentru a vedea de ce. Mascara DiorShow Iconic Overcurl pur și simplu bifează toate punctele cheie pentru alungirea maximă a genelor. 

4. Mascara cu efect de volum Faux Cils Overcurl (Yves Saint Laurent Beauté)

Mascara cult Volume Effet Faux Cils de la Yves Saint Laurent Beauté nu are nevoie de prezentare, fiind bestsellerul incontestabil al casei. Această versiune „Curler” oferă aceeași eficiență, de data aceasta concentrându-se pe lungime. 

Citește și: Tendințe păr 2023. Look-ul natural, în top! 5 trenduri pe care trebuie să le încerci

Peria sa dublă bimaterială patentată îmbrățișează perfect marginile genelor datorită formei arcuite. Pe de o parte, fața curbată le umple cu materie și le dă volum. Pe de altă parte, o perie ca un pieptene ondulează genele și le definește ca un laser. 

5. Mascara High Sky de la Maybelline New York

Fotografiile înainte și după ale utilizatorilor acestui rimel au provocat o isterie pe TikTok. Trebuie spus că efectele acestei mici bijuterii semnate Maybelline sunt destul de impresionante. 

Secretul lui? O formulă îmbogățită cu fibre: cea mai eficientă tehnologie în ceea ce privește alungirea, deoarece fiecare fibră este plasată ca o extensie la capătul genelor, pentru a le alungi într-un mod uluitor.