Cum ținem la distanță răceala și creștem imunitatea: „Această vitamină ajută la combaterea gripei”

Distribuie articol

Acum, când temperaturile de afară încep să scadă treptat, știm că este momentul să acordăm o atenție suplimentară organismului pentru a ne ține departe de răceli și viruși.

Alimentația inadecvată, sedentarismul și lipsa luminii soarelui pot conduce către diverse carențe în sezonul rece, cum ar fi cele de vitamine C, D3, E, A și B. Alegerea unui stil de viață sănătos și echilibrat se află în mâinile noastre.

„Exercițiile fizice au capacitatea de a stimula sistemul imunitar, iar un somn de calitate contribuie la refacerea organismului”

„În fața provocărilor sezonului rece, sănătatea și imunitatea noastră devin priorități esențiale. Adoptarea unui stil de viață sănătos, care include activitate fizică regulată, odihnă și o alimentație corespunzătoare, reprezintă pașii de bază pentru a ne menține în formă și pentru a preveni răcelile. Exercițiile fizice moderate au capacitatea de a stimula sistemul imunitar, iar un somn de calitate contribuie la refacerea organismului. Alimentația joacă și ea un rol crucial în întărirea imunității.

O dietă bogată în fructe, legume, cereale integrale și proteine de calitate furnizează organismului nutrienții necesari pentru a-și menține rezistența. Vitaminele și mineralele, în special vitamina C, zincul și seleniul, sunt esențiale pentru a spori imunitatea și a proteja organismul împotriva infecțiilor.

Totodată, consumul regulat de ceaiuri din plante și lichide hidratează organismul și contribuie la menținerea sănătății căilor respiratorii. De asemenea, dacă evităm excesul de zahăr și alimentele procesate, susținem echilibrul organismului, întărindu-l în fața agresiunilor sezonului rece”, spune medicul nutriționist Corina Zugravu.

Hameiul întărește sistemul imunitar

Hameiul, cunoscut pentru conținutul său ridicat de antioxidanți, contribuie la întărirea sistemului imunitar. Compusă din ingrediente precum apă, cereale, hamei și drojdie, berea reprezintă o băutură cu un conținut bogat de antioxidanți naturali.

Potrivit aportului său nutrițional, berea poate deveni o componentă benefică a dietei, oferind vitamine din grupul B, precum B2, B3, B6, B9 și B12, minerale, polifenoli și fibre, asta dacă este consumată în cantități moderate.

Ceaiul de plante și beneficiile pentru organism

Ritualul ceaiului este o practică milenară ce aduce cu sine nu doar plăcerea unei băuturi calde, ci și numeroase beneficii pentru sănătate. Ceaiurile din plante oferă o serie de vitamine și substanțe nutritive care pot susține organismul, mai ales în sezonul rece.

Ceaiul de plante este adesea încărcat cu vitamine esențiale, precum vitamina C, recunoscută pentru rolul său în întărirea sistemului imunitar. Această vitamină ajută la combaterea răcelilor și a gripei, oferind o barieră naturală împotriva infecțiilor respiratorii.

Pe lângă vitamina C, ceaiurile de plante pot conține și vitamine de tip B, care susțin metabolismul și contribuie la menținerea energiei și vitalității. De asemenea, mineralele precum magneziul și potasiul pot fi regăsite în anumite ceaiuri, având un rol benefic în funcționarea optimă a organismului.

Citeşte și: Masajul facial și beneficiile terapeutice. Mituri demontate de medicul dermatolog

Citeşte și: Cori Grămescu dezvăluie dezavantajele dietelor Rina, Mediteraneană și Dukan: „Te lasă cu o poftă de mâncare greu de controlat”/ Exclusiv

Citeşte și: Studiu: Cât de eficientă este ecografia mamară ca metodă de depistare precoce a cancerului la sân

Citeşte și: Ce teste și investigații ginecologice sunt recomandate pentru femei, în funcție de vârstă

Activitatea fizică, importantă și în sezonul rece

În ciuda temperaturilor scăzute din sezonul rece, importanța activității fizice rămâne vitală pentru menținerea unei stări de sănătate optime. Iată de ce este esențial să continuăm să ne implicăm în activități fizice chiar și în această perioadă:

Activitatea fizică moderată stimulează sistemul imunitar, ajutând organismul să se apere împotriva infecțiilor respiratorii care sunt mai frecvente în această perioadă. Prin antrenarea regulată, creștem capacitatea organismului de a răspunde eficient la agenții patogeni. În plus, sezonul rece poate aduce cu sine sentimente de melancolie și de scădere a energiei.

O plimbare în aer liber sau o sesiune de exerciții în sala de fitness pot avea un impact pozitiv asupra sănătății mentale.

Exercițiile fizice eliberează endorfine, cunoscute și sub numele de „hormoni ai fericirii”, care contracarează stresul și îmbunătățesc starea de spirit. O plimbare în aer liber sau o sesiune de exerciții în sala de fitness pot avea un impact pozitiv asupra sănătății mentale. De asemenea, vremea rece aduce deseori tentația de a consuma alimente bogate în calorii și de a petrece mai mult timp în interior. Activitatea fizică regulată contribuie la menținerea greutății corporale și previne creșterea în greutate, asociată unui stil de viață sedentar.

Indiferent de preferințele individuale, fie că este vorba despre plimbări în natură, alergat, înot sau activități indoor, este crucial să menținem un nivel adecvat de activitate fizică pentru a ne bucura de beneficiile pe termen lung ale unei vieți sănătoase, chiar și în sezonul rece.

Foto: Shutterstock