Top 10 cele mai nesănătoase mâncăruri din lume. Cu ce le poți înlocui

Distribuie articol

Prăjiturile, gogoșile, înghețata sau gustările sărate precum chipsurile, covrigeii sau cartofii prăjiți fac parte din meniul fiecărei persoane. Deși este bine să te bucuri de fiecare mâncare cu moderație, este important să înțelegi și că există o mulțime de alimente și băuturi nesănătoase care îți pot afecta sănătatea, dacă fac parte din dieta ta obișnuită. Iată care sunt cele mai nesănătoase mâncăruri.

Înghețata

Când este timpul să te relaxezi pe canapea după cină pentru filmul tău preferat, o cutie de înghețată poate fi la loc de cinste. În timp ce unele tipuri de înghețată pot fi chiar sănătoase, altele vin încărcate cu zahăr adăugat, depășind cu mult limita recomandată.

Dacă nu ești sigur de cantitatea de zahăr pe care o conține înghețata din comerț, poți încerca să faci acasă propria ta înghețată, cu orice aromă dorești. De exemplu, poți încerca să faci o înghețată cu rom și stafide, care te va duce imediat cu gândul la o vacanță exotică.

În schimb, dacă ești un fan al înghețatelor cu fructe, atunci această rețetă de popsicles de fructe este alegerea ideală, la fel ca această rețetă de înghețată cremoasă de căpșuni.

Chipsuri de cartofi

Chipsurile găsite în comerț sunt pline de sodiu, coloranți artificiali și niveluri foarte scăzute de fibre. Această mâncare neprocesată nu te va face să ai sentimentul de sațietate. Majoritatea pungilor de chipsuri de cartofi au niveluri mai mari de sodiu și puține sau deloc fibre, în timp ce unele conțin și arome și coloranți artificiali.

Pentru a evita să introduceți în organism toate aceste uleiuri și săruri puteți încerca să faceți în casă chipsurile mult dorite, după această rețetă. O variantă și mai sănătoasă sunt chipsurile din zucchini.

Citește și: Care sunt beneficiile mâncatului încet

Citește și: 10 fructe care reduc inflamația, potrivit medicului. Include-le în alimentația ta zilnică!

Torturile

Desigur, este mult mai ușor să cumpărați un tort gata făcut din magazin în loc să faceți unul de la zero. Însă, atunci când alegi să cumperi un tort sau o prăjitură nu ai control asupra ingredientelor utilizate. Și, de cele mai multe ori, acestea sunt pline de zaharuri adăugate și ingrediente artificiale.

Pentru a te asigura că ai o dietă sănătoasă, deși consumi și dulciuri, poți încerca să-ți prepari singur tortul, urmând una dintre aceste rețete: tort de mere, tort Red Veldet, sau acest tort delicios cu ciocolată – tort Mascotă.

Biscuiții

În funcție de tipul de biscuit pe care îl cumpărați, această gustare poate fi fie bogată în fibre, fie una care este complet lipsită de nutrienți. Chiar dacă unii biscuiți sunt fabricați cu cereale integrale, multe mărci populare folosesc făină rafinată și ingrediente ultra-procesate, precum și coloranți.

Biscuiții pot fi făcuți și acasă, într-o multitudine de moduri. Puteți încerca acești biscuiți delicioși cu aromă de unt, sau biscuții șprițați pe care mama îi pregătea în copilărie, precum și aromații biscuiți cu scorțișoară. O rețetă foarte apreciată este cea a biscuiților cu lapte bătut, care se prepară foarte repede.

Citește și: Câte ouă poţi mânca pe zi. Ce diferență este între oul fiert și oul prăjit

Citește și: De ce nu este bine să bei alcool înainte de culcare?

Carne roșie procesată

Carnea roșie procesată este orice tip de carne roșie (cum ar fi carnea de porc, vită, miel) care a fost modificată și conservată în orice fel. Printre produsele cu carne roșie procesată se enumeră salamul, baconul, cârnații, crenvuștii, etc.

Chiar dacă aceste produse sunt făcute pentru a avea un gust delicios, cercetările arată că există riscuri legate de consumul de carne roșie procesată. Acesta a fost asociat cu un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și anumite tipuri de cancer, iar multe dintre aceste riscuri au de-a face cu aditivii folosiți pentru conservarea acestor cărnuri, precum nitritul de sodiu și fosfatul de sodiu, notează eatthis.com.

Poți face acasă cei mai buni cârnați, după această rețetă.

<div itemscope itemtype=”http://schema.org/VideoObject”><meta itemprop=”uploadDate” content=”2023-07-25EEST04:39:03+0300″ /><meta itemprop=”name” content=”Carmen Brumă demontează dietele la modă: „Au dezavantaje clare”” /><meta itemprop=”description” content=”” /><meta itemprop=”thumbnailUrl” content=”http://videocms.ringier.ro/uploads/2023-07/carmen-bruma.jpg” /><meta itemprop=”contentUrl” content=”https://videocms.ringier.ro/tx_lsuvideo/cut-5-carmen-bruma-1.mp4″ /><script id=”video_insert_19427″ src=”https://videocms.ringier.ro/iframe/19427″></script></div>

Cookies

Când ți-e poftă de un pachet de cookies este bine să îi faci acasă, de la zero. Da, este nevoie de puțin mai mult efort, dar vei evita astfel aromele și culorile artificiale ce se ascund în aceste prăjituri cumpărate de la magazin.

Acasă îi poți prepara după această rețetă. Sunt gata în 30 de minute și veți știi că sunt naturali, numai buni de mâncat, alături de întreaga familie.

Sandvișuri de la Fast Food

Fast-food-ul este în regulă din când în când, dar cercetările au arătat că consumul continuu de fast-food poate duce la diverse boli. Acest lucru este valabil pentru toate tipurile de fast-food, inclusiv pentru sandvișuri. Nu numai că aceste sandvișuri sunt pline de ingrediente ultra-procesate, dar nivelurile lor de grăsimi totale și sodiu pot fi periculos de ridicate.

Uneori trebuie doar să-ți satisfaci o poftă, așa că decât să iei un sandviș, mai bine îl prepari la tine acasă. Poți face un delicios sandviș cubanez sau un Reuben, gata în doar 15 minute. Nu trebuie să uităm de Monte Cristo, cu o combinație delicioasă de ingrediente.

Smoothie-uri din comerț

Smoothie-urile pot fi o alegere sănătoasă pentru tine, însă nu și dacă le cumperi din comerț. Acestea sunt, de cele mai multe ori, pline de zahăr adăugat, cu foarte puține proteine sau fibre.

Dacă îl prepari chiar tu, vei avea siguranța că nu adaugi decât ingrediente sănătoase. Încearcă această rețetă de smoothie de fructe, sau pe cea de smoothie verde, numai bun în zilele călduroase. Pentru micul dejun este recomandat smoothie-ul fitness, ca să începi ziua în cel mai bun mod.

Burgeri

Cui nu îi place să savureze câte un burger delicios, plin de sosuri, după o lungă zi de muncă? Însă știți că aceștia nu se află pe lista celor mai sănătoase mâncăruri? Din contră, sunt un factor important al obezității. Și asta din cauza numărului lor foarte mare de grăsimi și grăsimi saturate.

În schimb, încearcă să îți faci tu unul dintre cei mai delicioși burgeri. Cel cu halloumi poate reprezenta o alegere sănătoasă și ușoară, în timp ce burgerul de pește este unul dintre cei mai apreciați. La fel de bun este și burgerul de casă cu legume la grătar, alegerea ideală pentru un prânz în familie.

Sucurile acidulate

Consumul regulat de sucuri acidulate cu siguranță nu va aduce niciun beneficiu organismului. Aceste băuturi sunt pline de zahăr, precum și de coloranți artificiali. Sunt delicioase, dar foarte nesănătoase.

Alege în schimb un suc natural verde detoxifiant sau un suc de sfeclă, numai bun pentru zilele de primăvară și vară. Cei mici și cei mari vor fi cuceriți de acest suc de struguri, în timp ce punci-ul cu suc de cătină și ananas va fi adorat de toți invitații tăi.

Sursă foto: Shutterstock